song-kang

Netflix va găzdui primul fan meeting solo global al lui Song Kang! Evenimentul va avea loc pe 4 martie

Acum că Song Kang s-a întors în sfârșit pe micul ecran cu o nouă dramă romantică („Forecasting Love and Weather” – n.r.), se confirmă, de asemenea, faptul că superbul star de K-drame își va întâlni fanii globali în martie, într-un eveniment online de amploare, scriu jurnaliștii de la KDrama Stars. Actorul demonstrează, astfel, încă odată, că este „Fiul Netflix”, așa cum mai este supranumit actorul, deoarece platforma de streaming va găzdui evenimentul!

Recent, The Swoon a făcut marele anunț confirmând faptul că „Fiul Netflix”, respectiv actorul în tendințe Song Kang, vor organiza o întâlnire cu fanii internaționali ai acestuia.

Celebritatea masculină, care își dovedește popularitatea ca o stea în ascensiune globală prin serialele sale anterioare „Love Alarm”, „Sweet Home”, „Navillera” și „Nevertheless”, este programată să își întâlnească fanii din întreaga lume pe data de  4.

După cum bine știți, Song Kang a revenit recent cu succes pe micul ecran, în drama „Forecasting Love and Weather”, disponibilă și pe Netflix în fiecare sâmbătă și duminică.

La doar o săptămână după lansare, el a reușit imediat să se transforme într-un cu totul nou personaj, astfel că nu este greu de presupus  potențialul noului trend K-romance.

Deși au fost lansate doar primele două episoade din această nouă dramă, atenția este concentrată pe Song Kang și pe transformarea personajului său, precum și pe dezvoltarea relației personajului său cu cel interpretat de actrița Park Min Young.

Odată cu ascensiunea sa neîntreruptă în carieră, așteptările pentru întâlnirea online globală cu fanii săi a crescut, Song Kang demonstrând că este capabil să își mențină imaginea de vedetă la modă.

Evenimentul virtual va fi transmis în timp real pe canalul oficial de YouTube al The Swoon, pe 4 martie.

Petrecerea de streaming începe la ora 20.00 (KST) și oricine din străinătate se va putea bucura în mod liber de prima întâlnire solo cu fanii a lui Song Kang.

În plus, întâlnirea cu fanii va fi plină cu diverse conținuturi și activități, cum ar fi întrebări și răspunsuri, comentarii și chestionare simple pentru fanii din întreaga lume.

Potrivit informațiilor existente până în prezent, evenimentul va dura aproape o oră și va avea și subtitrare în limba engleză.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.