Coreea de Sud şi Marea Britanie vor găzdui o conferință de artă şi cultură luna viitoare pentru a atrage atenţia și a schimba idei şi practici din sectorul artelor din ambele ţări, informeaza Yonhap.

Potrivit sursei citate, “Korea – UK Arts & Culture Conference”, condusă de Consiliului Artei Coreea, în parteneriat cu British Council Korea și Arts Council England (ACE), va începe pe 1 decembrie, la filiala din Seul a Muzeului Naţional de Artă Modernă şi Contemporană (MMCA).

Experți din ambele țări vor ţine discursuri și discuții aprofundate pe tema politicilor şi tehnologiilor din artă, pe tema artei creată de oamenii cu dizabilităţi şi a noilor abordări în dezvoltarea artistică. De asemenea, se vor ţine şi spectacole de dans unde atât persoanele cu dizabilități, cât şi cele fără vor putea colabora în cadrul conferinței de patru zile.

aen20161116011000315_02_i

                         Posterul oficial al „Korea – UK Arts & Culture Conference”, care se va ţine la

       Muzeul Naţional de Artă Modernă şi Contemporană (MMCA), din Seul, pe 1-4 decembrie 2016.

Cu acest prilej, Simion Meller, directorul executiv al Sectorului de artă şi cultură de la ACE, va ţine un discurs pe tema politicilor de bază din artă şi va explica activităţile curente ale Consiliului. Skinder Hundal, directorul galeriei de artă contemporană britanică, New Art Exchange, va prezenta cazuri de succes ale rezultatelor aduse de inovațiile tehnologice, precum și conținuturi și proiecte comune între artiști și oameni obișnuiți, prin intermediul spațiului virtual.

Jo Verrent, producătorul senior al “Unlimited”, un festival recunoscut de artă a oamenilor cu dizabilităţi din Marea Britanie, va ţine un discurs despre procesul unirii festivalurilor de artă care au apărut în diferite locuri după Jocurile Paralimpice de la Londra, din 2012,  și activitățile pe care le-au putut lansa după unificare.

Între timp, omologii lor coreeni, inclusiv Yang Hyo Seok, director general al ACE, artistul media Kim Yun Chul și Yoo Won Joon, editor și director al revistei internaţionale pentru arta nouă media “Revista Medium”, vor ţine discursuri despre rolul consiliului de artă în lumea culturală care se transformă repede, despre noua artă media şi arta în jocuri, dar şi despre schimbarea în paradigmele artei ca rezultat al tehnologiei de ultimă generaţie.

În completarea discursurilor, o companie britanică de dans contemporan al interpreților cu dizabilităţi și fără dizabilităţi, CandoCo Dance Company, va juca piesa rezonantă și emotivă “Beheld” și cea plina de umor, “Hai sa vorbim despre Dis”, rupând barierele dintre cele două grupuri.

Sursă text & foto:http://english.yonhapnews.co.kr

Traducere: Iscu Claudia Mihaela

http://www.saranghanguk.ro/wp-content/uploads/2016/11/AEN20161116011000315_02_i.jpghttp://www.saranghanguk.ro/wp-content/uploads/2016/11/AEN20161116011000315_02_i-150x150.jpgHan SarangȘtiriarta coreeana,conferinta,Korea - UK Arts & Culture Conference
Coreea de Sud şi Marea Britanie vor găzdui o conferință de artă şi cultură luna viitoare pentru a atrage atenţia și a schimba idei şi practici din sectorul artelor din ambele ţări, informeaza Yonhap. Potrivit sursei citate, 'Korea - UK Arts & Culture Conference', condusă de Consiliului Artei Coreea, în...