AEN20170115002600315_01_i

Rhee In Je, din partidul Saenuri, şi-a anunțat candidatura la preşedinția Coreei de Sud

Rhee In Je, din partidul aflat la conducere, Saenuri, şi-a anunțat candidatura la preşedinție, pe 15 ianuarie, pentru cea de-a patra dată din 1997, dezvăluindu-şi planurile pentru o reformă constituțională, informeaza agentia Yonhap.

Fostul parlamentar a spus că dacă va fi ales, în termen de 6 luni de la punerea sa în funcție va insista pentru un amendament constituțional care să impună un model de distribuire egală a puterii, care la momentul actual se află concentrată asupra preşedintelui.

Rhee, un fost membru al Consiliului Suprem al Saenuri, sustine că în cazul în care va fi ales se va asigura că îşi vor spori eforturile de unificare conform principiilor coreene constituționale, contând însă şi pe sprijin internațional. El a promis, de asemenea, să insiste în reformarea conglomeratelor deținute de familii şi să promoveze corectitudinea şi transparenţa în cercurile de afaceri. (Iscu Claudia Mihaela)

AEN20170115002600315_01_i

            Această fotografie, făcută pe 13 decembrie 2016, îl arată pe Rhee Je din partidului Saenuri, vorbind în timpul unei întâlniri cu colegii săi de la Adunarea Națională din Seul.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.