Regiunea muntelui Bukhan a fost dintotdeauna populară printre rezidenții orașului Seoul drept un refugiu pe timp de vară. Spre sfârșitul secolului XIX, mulți dintre rezidenții occidentali din Seoul, în special misionarii, au închiriat spații ale templelor budiste și au organizat tabere. De obicei aceste tabere durau două sau trei săptămâni și erau privite ca fiind „o nouă experiență”. Dar nu toate experiențele au fost plăcute.

Pe 4 august 1893, Patsy, soția reverendului (pastor anglican) William Davis Reynolds, a născut primul său copil într-un „templu budist primitiv, care avea o saltea direct pe podea, cu rogojini de paie atârnate în loc de uși.” A fost un eveniment fericit care curând s-a transformat în tristețe pentru că noul născut a murit la 10 zile după naștere.

Dar templele nu erau unicele sanctuare pe vreme de arșiță. La începutul anului 1910, Biserica Anglicană din Seoul a închiriat un castel dărăpănat și pe jumătate ruinat din vârful munților pe post de casă de odihnă și refugiu din calea căldurii. Biserica nu a plătit niciun fel de chirie pentru palat în schimbul promisiunii de a repara și menține în bună stare castelul.

Acest palat în ruine a fost numit Bukhanhaenggung și a fost construit de regele Sukjong( 1674-1720) drept loc de refugiu al familiei regale în vreme de război sau în caz de distrugere a orașului Seoul. Construcția palatului și a fortăreței Bukhan a început în 1711 și a fost finisată în anul următor. Din fericire, nu a fost nevoie ca palatul să fie folosit pe post de refugiu astfel încât începând cu anul 1900 a început să fie uitat și să se transforme în ruine.

În 1916, Mark Trollope – episcopul Anglican al Coreei în perioada 1911-1930 – a descris palatul ca fiind aflat la 1500 picioare (unitate englezească de măsură; aprox. 457 metri) deasupra orașului Seoul și format dintr-un număr de  clădiri vechi și trei curți vaste.

„Curtea de jos avea o poartă impunătoare și era înconjurată de o serie de clădiri destinate probabil servitorilor; de la această poartă urma un șir minunat de trepte de piatră ce duceau către marea poartă triplă, care oferea accesul spre următoarea curte ce era înconjurată în mod similar de un grup de clădiri sărăcăcioase pentru servitori iar în centrul acesteia era un pavilion coreean de lux, larg de aproximativ 15 pe 7 metri. De la acest pavilion, urma o scară de granit ce suia printr-o altă poartă triplă către curtea de sus care era aproape o replică exactă a celei de jos, cu pavilion etc… Imediat în spatele acestui pavilion se înălța o stâncă abruptă, înconjurată de o depresiune vastă acoperită cu flori și copaci și un mic pârâu încântător care aproviziona proprietatea cu apă proaspătă izvorâtă din vârful muntelui și care curgea în afara  castelului pe ambele părți și se unea cu râul ce bolborosea jos la marginea văii.”

A fost un loc idilic până la sosirea sezonului ploios din 1915 când aproape 106 centimetri de ploaie au căzut de-a lungul a 20 de zile.

„Noi suntem obișnuiți cu furtunile și ploile puternice din sezonul ploios” a scris Trollope, dar a admis că nu a mai văzut o ploaie atât de puternică în Coreea ca cea de pe 23 și 24 iulie, când a fost aproape „o furtună continuă de trăsnete timp de 36 de ore”.

Două zile mai târziu (pe 26 iulie), Trollope și un însoțitor de drum au pornit spre palat unde au văzut o priveliște „imposibil de descris”. Micul sat de la baza muntelui și rezidenții săi fusese măturati de ape, mai mult de 30 de persoane fiind înecate. Palatul a fost practic șters de pe fața pământului de avalanșe de nisip, pietre enorme și apă, iar casa paznicului coreean care locuia acolo cu soția și trei copii, a dispărut complet, nici măcar fundația nu a rămas intactă. Corpurile le-au fost descoperite la o depărtare de 2 km.

Acest loc perfect pentru a scăpa de căldura verii a fost uitat până în anul 1991 când a fost redescoperit. De atunci, echipe de arheologi au început să excaveze, să investigheze și să păstreze acest palat puțin cunoscut care a fost creat ca sanctuar regal și a sfârșit ca refugiu pe timp de caniculă.

Sursa: The Korea Times

Traducere: Andreea Prisacariu

http://www.saranghanguk.ro/wp-content/uploads/2017/08/temple.jpghttp://www.saranghanguk.ro/wp-content/uploads/2017/08/temple-150x150.jpgHan SarangArticolearsita verii,Bukhanhaenggung,joseon,muntele Bukhan,sanctuare,tempe
Regiunea muntelui Bukhan a fost dintotdeauna populară printre rezidenții orașului Seoul drept un refugiu pe timp de vară. Spre sfârșitul secolului XIX, mulți dintre rezidenții occidentali din Seoul, în special misionarii, au închiriat spații ale templelor budiste și au organizat tabere. De obicei aceste tabere durau două sau trei...