SM va crea un memorial permanent pentru fanii care doresc sa-i aduca un omagiu lui Jonghyun

Dupa ce au fost raportate situatii legate de furtul si nerespectarea locului memorial temporar al lui Jonghyun de catre oamenii fara adapost, S.M. Entertainment pregateste un loc memorial permanent pentru regretatul artist, astfel incat fanii sai sa poata sa-si arate respectul fata de el in orice moment.

“Va multumim sincer pentru ca ati vizitat memorialul sau si i-ati adus un omagiu pe aceasta vreme rece. Pregatim o locatie memoriala permanenta separata, astfel incat fanii sa-l poata onora pe Jonghyun. Vom anunta detaliile cat mai curand posibil. Va multumim pentru atentia voastra!”, se arata in mesajul posat de reprezentantii S.M. Entertainment, potrivit site-ului koreaboo.com.

Seoul COEX SM Atrium este in prezent acoperit cu mesaje din suflet scrise pe post-it-uri, cadouri si flori pentru Jonghyun, care a murit tragic luna trecuta. Fanii au creat frumosul memorial pentru cei care doreau sa-si arate respectul lor fata de artist, dar nu au putut participa la serviciile funerare din luna decembrie.

Prin urmare, aceasta veste va fi o usurare pentru multi dintre fanii SHINee si ai lui Jonghyun, deoarece memorialul a fost vandalizat constant de catre pietoni si oamenii fara adapost in ultimele saptamani.

Fanii indoliati sunt cu atat mai suparati de faptul ca persoanele fara adapost distrug memorialul in cautarea hranei, decat de faptul ca acestia iau mancarea (pe care acestia au adus-o in semn de omagiu idolului lor – n.r.). De fapt, lucrurile au mers atat de departe incat fanii indoliati au trebuit sa curete locul, sa organizeze darurile si sa le puna in cutii adecvate, etichetate.


Fanii SHINee au etichetat cutiile, astfel incat darurile sa poata fi organizate pe categorii.

Va vom tine la curent cu noi informatii legate de decizia pe care o vor lua cei de la S.M. Entertainment privind locatia memoriului permanent al lui Jonghyun. (한사랑)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.