28906717_1616728981746134_1098860288_n

Cel mai mare parc de distracții din Coreea este acoperit de 1.2 milioane de flori

Odată cu venirea primăverii, parcul de distracții Everland din Coreea de Sud arată precum un tărâm desprins din basme, informează site-ul koreaboo.com.

Până la sfârșitul lunii aprilie, parcul va fi acoperit de flori multicolore ce va crea un peisaj mirific și perfect pentru poze, deci este o oportunitate foarte bună pentru o vizită în perioada aceasta.

Anul acesta Festivalul Anual al Lalelelor din Everland va avea cu 40% mai multe lalele față de anii anteriori. Vor fi în jur de 120 de tipuri de flori, precum lalele, vedetele parcului, narcise galbene și zambile struguraș.

Internauții își exprimă cu entuziasm dorința de a vizita acest loc, prin comentarii ca: „Hai să mergem să facem poze memorabile!”, „Vreau să merg imediat!” și „Când va fi următoarea mea excursie către  Everland?”

Această primăvară se anunță una plină de culoare și viață în marele parc de distracții Everland! Nu uitați să vă rezervați locurile pentru a putea vizita acest loc minunat! (Elena Rădulescu)




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.