Primarul Seulului, Park Won-soon, găsit mort. Sinuciderea – o posibilă ipoteză

Primarul capitalei sud-coreene Seul, Park Won Soon, a fost găsit mort, astăzi, relatează agenţia de știri Yonhap, preluată de Agerpres.

Potrivit poliţiei, corpul său neînsufleţit a fost găsit în partea de nord a oraşului, în apropiere de locul unde fusese identificat ultima dată semnalul de la telefonul său mobil în cadrul unor operaţiuni de căutare de mai mult ore.

El fusese dat dispărut anterior de fiica sa, potrivit căreia ultimele sale cuvinte semănau a mesaj de adio.

Primăria oraşului de 10 milioane de locuitori anunţase anterior că edilul-şef şi-a anulat întâlnirile pentru ziua de joi, 8 iulie.

Potrivit Yonhap, fosta secretară a primarului ar fi depus recent o plângere penală la poliţie, susţinând că şeful său a agresat-o sexual.

Park Won Soon a fost reales de două ori, după ce a câştigat alegerile pentru primărie pentru prima dată în 2011 din poziţia de candidat independent, ulterior alăturându-se Partidului Democrat (liberal) al preşedintelui Moon Jae In.

El a lucrat înainte ca avocat al drepturilor omului şi a fost activ într-o organizaţie de apărare a drepturilor civice timp de mai mulţi ani.

Ca primar al capitalei, Park Won Soon a fost unul dintre cei mai influenţi politicieni din ţară şi a jucat un rol important în eforturile de combatere a pandemiei de coronavirus.

Park era văzut ca un potențial candidat al liberalilor la alegerile prezidențiale din 2022, mai arată sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.