tale_of_the_nine_tailed_poster_m_1

Lee Dong Wook, Jo Bo Ah și Kim Bum, primul interviu EXPLOZIV despre personajele lor din „Tale of the Nine-Tailed”, chimia de pe platourile de filmare și multe alte “picanterii”

În ziua mult așteptatei premiere a dramei tvN „Tale of the Nine-Tailed”, care a avut loc pe 7 octombrie, actorii au participat la o conferință de presă. Despre ce au discutat veți afla în rândurile următoare, scrie soompi.com.

„Tale of the Nine-Tailed” este despre un bărbat Gumiho (o vulpe mitică cu nouă cozi) în postura lui Yi Yeon (Lee Dong Wook), care s-a stabilit în oraș, și despre neînfricata producătorare Nam Ji Ah (Jo Bo Ah), care este hotărâtă să-l urmărească. Kim Bum îl interpretează pe Yi Rang, fratele vitreg al lui Yi Yeon și copilul unui om și al unei gumiho.

În timpul conferinței de presă din data de 7 octombrie, Lee Dong Wook a vorbit despre asumarea rolului extrem de rar al unui Gumiho masculin: „A fost foarte reconfortant și unic”, a spus actorul. „Când am primit prima ofertă de casting, eram curios cu privire la actrița care va juca rolul de  Gumiho. Dar mi-au spus că rolul meu era cel al unui Gumiho. Am fost într-adevăr atras de asta atunci”. El a mai spus că i-a plăcut că drama este un amestec de diferite genuri.

„Tale of the Nine-Tailed” este prima dramă fantastică a lui Lee Dong Wook de la succesul înregistrat de „Goblin (Guardian: The Lonely and Great God)”, care a fost difuzat în perioada 2016-2017. „Am simțit presiune să arăt o ipostază diferită de cea din „Goblin” și să arăt și altfel decât am făcut-o atunci”, a spus el. „Oamenii și-au amintit de acea dramă mult timp pentru că a fost o dramă bună și trebuie să muncesc din greu, astfel încât să își poată amintit și cu această nouă apariție ca și Gumiho”, a mai spus actorul.

„Când au apărut știrile despre rolul pe care îl va juca, mulți oameni au spus că sunt potrivit pentru a juca rolul unui Gumiho. Aceasta a fost o mare sursă de forță pentru mine, dar m-am simțit și presat să mă ridic la înălțimea așteptărilor. Sper să vă bucurați de spectacolul de astăzi,” le-a transmis el fanilor săi.

Lee Dong Wook a vorbit și despre faptul că nu a studiat multe referințe pentru rolul său, și asta deoarece a încercat să evite imitarea unor personaje fantastice similare. „Acționez cu mentalitatea că ar trebui să mă distrez în timp ce rămân fidel scenariului”, a spus el.

Jo Bo Ah a spus că personajul ei, Nam Ji Ah, este foarte diferit de propria personalitate. Ea a adăugat: „Și-a pierdut părinții când avea 9 ani și a petrecut 20 de ani gândindu-se că vor reveni cândva. Simpatizez cu adevărat cu acest lucru și m-a emoționat. ”

Actrița a vorbit și despre asumarea scenelor de acțiune pentru această dramă. „Este foarte diferit de performanțele [de acțiune] pe care le-am făcut înainte, așa că a fost foarte distractiv”, a spus ea. „Munca în echipă cu partenerul meu este foarte importantă, deoarece am putea fi răniți. Am făcut o mulțime de scene de acțiune cu Lee Dong Wook, dar el este atât de atent încât am putut să mă simt confortabil în timp ce am filmat.”

Kim Bum își face revenirea în lumea dramelor la patru ani după drama din 2016 „Mrs. Cop 2”. El a declarat: „Sunt foarte mulțumit și încântat să vă salut pentru prima dată după atâta timp.”

Cât despre personajul său, actorul a mărturisit: „Yi Rang ar putea părea rău și franc din anumite perspective, dar pentru mine el este foarte singur”. „Cred că ar fi greu să-l numim pur și simplu pe Yi Rang un răufăcător”, a continuat el. „Mai degrabă decât un răufăcător, cred că este cineva care se concentrează foarte mult pe ceva și rămâne legat de acel lucru”. Kim Bum a menționat că unul dintre lucrurile de care Yi Rang devine obsedat este fratele său și a spus că a simțit multe emoții diferite și a învățat multe lucruri în timp ce a jucat rolul acesta.

„Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu Lee Dong Wook”, a mai spus actorul, adăugând râzând: „Există multe scene în care a trebuit să-l urăsc, dar a fost greu să ascund faptul că îl plac foarte mult”.

Kim Bum a descris cum a încearcat să acționeze într-un mod care arată clar că personajul său nu este pe deplin uman. „Am pus mișcări animaliste în scenele de acțiune”, a spus el. „De exemplu, în momentele în care un om s-ar putea scutura, fac un gest care apare ca și cum aș zgâria. Când aterizez, încerc să dau aspectul apropiat al unei fiare.”

Trio-ul a vorbit și despre chimia lor. Lee Dong Wook a spus: „Jo Bo Ah lucrează foarte mult și este ambițiosă. Ar putea folosi o dublură să efectueze o mișcare grea și dificilă, dar încearcă întotdeauna să o facă singură, ceea ce a fost minunat de văzut. Din moment ce ea lucrează din greu, ajung să fac la fel. ”
Lee Dong Wook a mai comentat: „Am observat chiar și atunci când ne-am întâlnit prima dată că Jo Bo Ah are o minte foarte deschisă. Când vorbim despre o scenă pe platourile de filmare, ea nu insistă pe ceva pentru ea însăși, în schimb, își păstrează mintea deschisă și este atentă față de partenerul ei (de filmare – n.r.). Cred că de aceea chimia noastră este bună. Este frumoasă, așa că pe platoul de filmare spun adesea „Bo Ah este atât de drăguță” în timp ce filmăm.”

Lee Dong Wook a glumit, aratând spre colegii lui: „Creatorul de bună-dispoziție de pe platou sunt în mare parte eu. Acești doi își petrec toată ziua râzând.”

Jo Bo Ah a confirmat: „La fel ca acum, Lee Dong Wook este cu adevărat ingenios, așa că își păstrează starea de spirit foarte veselă. Depind foarte mult de regizor și de Lee Dong Wook în timp ce filmez acest proiect. Personajul meu este dificil și îi întreb înainte de a mă hotărî ce gest să fac ”. În glumă, ea îl descrie pe Lee Dong Wook drept „profesorul” ei, pentru că învață atât de mult de la el și îl respectă la acel nivel.
Actrița a continuat spunând: „Cred că Lee Dong Wook face o treabă excelentă prin faptul că preia conducerea și îl urmez și asta este ceea ce creează chimia noastră”.

Kim Bum a spus că depinde de Lee Dong Wook, așa cum o face Jo Bo Ah și că i-a fost de mare ajutor să joace alături de el, numindu-l și el „profesor”.

Lee Dong Wook l-a lăudat, în schimb, spunând că poveștile despre eroi au nevoie de un răufăcător cool, care să fie un partener bun pentru eroul cool: „Farmecul și senzualitatea sunt importante, iar Kim Bum le are pe toate, așa că sper că veți fi atenți la asta”.

Lee Dong Wook a profitat, de asemenea, de ocazie pentru a-și împărtăși recunoștința pentru echipa CG și echipa de cascadori. Jo Bo Ah le-a spus fanilor: „Sper că veți putea râde și veți experimenta vindecare în timp ce urmăriți drama noastră în acest moment dificil (cu referire la pandemia de coronavirus – n.r)”. Kim Bum a promis, la rândul său, o dramă foarte amuzantă și și-a împărtășit speranțele că toată lumea se va distra și va câștiga putere în timp ce vizionează. 




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.