Awaken-Poster2

Nam Goong Min, SeolHyun și Lee Chung Ah investighează un caz misterios în “Awaken”

Iată că a venit din nou timpul să vă prezint un serial de pus pe lista. De această dată este vorba despre un serial învăluit în mister cu crime și investigații dar presărat și cu romantism. Se numește “Awaken/ 낮과 밤” iar în rolurile principale îi avem pe Nam Goong Min, SeolHyun (a fost în trupa AOA) și Lee Chung Ah. Cu 16 episoade, va fi noua producție care se va putea vedea pe postul coreean tvN, din astăzi, în fiecare zi de luni și marți. De această dramă s-au ocupat companiile Studio Dragon, Kim Jong Hak Production, Story Vine Pictures, sub îndrumarea regizorului Kim Jung Hyun, după un scenariu semnat de Shin Yoo Dam.

Poveste:

Această dramă spune o poveste interesantă în care se caută secretele unor evenimente care au avut loc într-un sat în urmă cu 26 de ani, care sunt cumva legate de evenimentele misterioase care se întâmplă în prezent.

Mai exact îl vom vedea pe Nam Goong Min în rolul lui Do Jung Woo, excentricul, dar genialul șef de echipă al unei unități speciale de la Agenția Națională de Poliție. În acelasi timp o vom descoperi și pe Seolhyun din AOA, care va avea rolul unui ofițer de poliție pasionat pe nume Gong Hye Won. Lee Chung Ah va juca în dramă în rolul agentului FBI Jamie, care a fost adoptată în copilărie și se întoarce în Coreea pentru a rezolva cazul criminalului în serie ce are legătură cu amintirile pierdute din copilăria ei din urmă cu 28 de ani.

Distribuție:

Actori principali:

Nam Goong Min – Do Jung Woo
Seol Hyun – Kong Hye Won
Lee Chung Ah – Jamie

Alți actori:

Lee Shin Young – Jang Ji Wan
Yoon Sun Woo – Moon Jae Woong
Kim Chang Wan – Kong Il Do
Yoon Kyung Ho – Lee Ji Wook
Kim Won Hae – Hwang Byung Chul
Choi Jin Ho – Son Min Ho
Kim Tae Woo – Oh Jung Hwan
Baek Ji Won – Lee Taek Jo
Choi Dae Chul – Yoon Suk Pil
Woo Hyun – Jung Soon Goo
Jo Hye Won – Sun Geul Nyeo

Nam Goong Min este un actor coreean foarte cunoscut și apreciat de fani.  Cariera lui nu a fost tocmai ușoară, dar un anumit rol i-a propulsat cariera și l-a transformat într-unul dintre actorii coreeni de top. Sigur îl recunoașteți în urma numeroaselor sale apariții în drame precum: “Hot Stove League” (SBS /2019-2020), “Doctor Prisoner” (KBS2 / 2019) ,”The Undateables” (SBS/2018), “Falsify” (SBS/2017), ”Good Manager”  (KBS2/ 2017), ”Doctors” (SBS/2016), ”Beautiful Gong Shim” (SBS/2016), ”Remember” (SBS/2015-2016), ”The Girl Who Sees Smells” (SBS/2015), ”My Secret Hotel” (tvN/2014), ”12 Years Promise” (JTBC / 2014), ”In Need of Romance 3″(tvN/2014), ”Unemployment Benefit Romance” (E Channel / 2013), ”Gu Am Heo Joon” (MBC/2013), ”Cheongdamdong Alice”(SBS/ 2012-2013),”Can You Hear My Heart” (MBC/2011).

Despre Seolhyun vă spun că a fost cântăreață și membră a trupei AOA. Pănă acum am putut să o vedem în proiecte precum: “My Country: The New Age” (JTBC/ 2019), “Orange Marmalade” (KBS2 /2015), “Ugly Alert” (SBS / 2013), “Seo-Young, My Daughter” (KBS2/2012).

Pentru a vă face o idee mai bună despre această dramă vă invit să vedeți câteva filmulețe mai jos:

Teaser 1: https://www.youtube.com/watch?v=l71QPtrKLF4

Teaser 2: https://www.youtube.com/watch?v=TqZsyTzrr1c

Teaser 3:

Curiozități:

  • Prima alegere a producătorilor pentru rolul principal feminin a fost actrița Han Ye Seul, dar aceasta nu a acceptat rolul.
  • Regizorul  Kim Jung Hyun a venit cu lămuriri privind numele acestei drame: „Deși simțim trecerea timpului pe măsură ce soarele și luna se schimbă, mă întreb ce graniță a timpului împarte ceea ce numim noapte și zi. În mod similar, întrebarea dacă granița dintre bine și rău poate fi trasată în mod clar este ceea ce a dus la nașterea dramei. ” El le-a cerut spectatorilor să se concentreze asupra personajelor și ce decizie ar lua ei la granița între bine și rău. (* în coreeană aceasta drama se mai numește  “Night and Day”/ Noapte și zi).
  • De asemenea, despre interpretarea lui Seolhyun, regizorul a avut numai cuvinte de laudă declarând: „Seolhyun este actrița perfectă pentru a interpreta pasionatul ofițer de poliție Gong Hye Won, care este plin de energie.”
  • Producătorii au ținut să descrie această dramă astfel: „În loc să se concentreze asupra unui caz de criminalitate simplă, drama ascunde diverse povești care nu pot fi descrise cu un singur gen….De la acțiunea revigorantă până la mister și fiorul menținut de suspans, vă rugăm să priviți ce adevăr întunecat va ieși la iveală în drama Awaken“.

Cu speranța că am reușit să vă fac curioși în privința acestei drame, sper că îi veți acorda o sanșă în această perioadă.

Vizionare placută!

(sursa- soompi, koreandrama.org)




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.