great-real-estate-KBS-drama-2021-jang-nara-jung-yonghwa-7-680×384

Jang Na-Ra este un broker imobiliar de succes și un exorcist perspicace. Ce șiretlicuri va folosi Jung Yong-Hwa pentru a-i ține piept? Află răspunsul în drama “Great Real Estate”

Zilele acestea am aruncat o privire peste lista cu serialele lunii aprilie. Dintre toate, mi-a reținut atenția drama “대박 부동산/Great Real Estate”, cunoscut și ca “The Chronicle of Haunted Real Estate / Daebak Real Estate”, poate și pentru că se încadrează în genul meu favorit de seriale: comedie/fantezie. Cu 16 episoade ce urmează a fi confirmate, serialul urmează să fie difuzat de canalul KBS2 în perioada 14 aprilie – 3 iunie, mai exact miercurea și joia, de la ora 21:30 (câte două episoade unul după celălalt), potrivit koreandrama.org.

“Great Real Estate” este regizat de Park Jin Suk, după un scenariu la care au lucrat Ha Soo Jin, Lee Young Hwa și Jung Yeon Seo

Serialul ne-o aduce în prim-plan pe Jang Na Ra, care îl are drept partener pe Jung Yong Hwa, liderul trupei CNBLUE. Ultima apariție a lui Jang Na Ra a fost cea din drama “Oh my baby” (tvN/2020), anterior jucând două roluri memorabile în “VIP” (SBS/2019) și “The last empress” (SBS/2018-2019). Voi, probabil, vă aduceți aminte de ea pentru cel puțin unul dintre rolurile din dramele următoare: “Housewife Detective” (TBA/2017), “Go Back Couple” (KBS2/2017), “One More Happy Ending” (MBC/2016), “Hello Monster” (KBS2/2015), “Mr Baek” (MBC/2014), “Fated To Love You” (MBC/2014) sau “Babyfaced Beauty” (KBS2/2011).

Personal, pe Jung Young Hwa l-am văzut ultima dată în drama “The Package” (JTBC/2017). Artistul a mai jucat, printre altele, și în “The Three Musketeers” (tvN/ 2014), “Marry Him If You Dare” (KBS2/2013), “Heartstrings” (MBC/2011) și “You’re Beautiful” (SBS / 2009).

Rezumat

Hong Ji Ah (Jang Na Ra) este un broker imobiliar, proprietar al Daebak Real Estate și, totodată, un exorcist experimentat. Ea curăță clădirile frecventate de fantomele care au refuzat să le mai părăsească după ce oamenii au murit în ele. Ji Ah a moștenit capacitatea de a exorciza de la mama ei.

Pe de altă parte, Oh In Bum (Jung Yong Hwa) este o persoană care îi înșală sau îi păcălește pe alții, convingându-i să creadă ceva care nu este adevărat. În plus, In Bum folosește fantomele pentru a câștiga bani.

Printr-o succesiune de situații, Hong Ji Ah și Oh In Bum vor ajunge să facă echipă pentru a rezolva secretul din spatele morții mamei sale, din urmă cu 20 de ani.

Distribuția principală

Jang Na Ra – Hong Ji Ah
Jung Yong Hwa – Oh In Bum
Kang Hong Suk – șef Heo

În alte roluri

Ahn Gil Kang – Do Hak Sung
Kang Mal Geum (강 말금) – director adjunct Joo
Heo Dong – Kim Tae Jin
Baek Eun Hye




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.