740-1(5)

Intrebarea ce macina poporul coreean – “Cine a ordonat deschiderea focului la revolta din Gwangju?”

Investigatia urmareste sa afle cine este in spatele represiunii sangeroase, va fi diferit de data asta?

Presedintele Moon Jae-in a ordonat saptamana trecuta, 21-25 august, sa redeschida  ancheta asupra represiunii sangeroase a juntei militare asupra cetatenilor din Gwangju in timpul miscarii lor pro-democratice din mai 1980.

Moon a ordonat in special anchetatorilor sa analizeze doua afirmatii potrivit carora militarii condusi de Chun Doo-hwan si un general al armatei au impuscat cetatenii din elicoptere si au avut avioane de lupta pregatite sa bombardeze orasul. Acest lucru a fost recent adus la iveala de un fost pilot care a marturisit ca asteapta ordine pentru o astfel de misiune.

Surse din Ministerul Apararii au declarat ca vor incepe luna aceasta  investigatia speciala de trei luni in privinta acestor acuzati.

Aceasta este cea de-a patra proba oficiala a guvernului in ultimii 37 de ani, ultima proba fiind prezentata acum 10 ani, in 2007.

La 21 mai 1980, armata a deschis focul asupra cetatenilor adunati in fata cladirii guvernului provincial Jeolla, ucigand 54 de persoane si ranind alete aproximativ 500. Potrivit estimarilor guvernamentale,  pe 27 mai, cand a obtinut controlul orasului, armata a ucis 165 de cetateni si a ranit altii 1.600.

Chun si oficialii militari au negat ca au comandat soldatilor sa traga asupra cetatenilor din Gwangju. Cine si cand a dat primul ordin de a se trage asupra cetatenilor neinarmati si de ce ramane aceasta intrebare inca fara raspuns?!

O audiere parlamentara din 1988 s-a incheiat cu persoanele implicate, repetand “Nu-mi amintesc”.

In 1997, in urma anchetei procuraturii din timpul administratiei Kim Young-sam, Chun a fost condamnat la inchisoare pe viata, iar succesorul sau, Roh Tae-woo, a fost condamnat la 17 ani in spatele gratiilor, insa  au fost iertati mai târziu de presedintele Kim.

Ei au fost gasiti vinovati de tradare si de crima pentru rolul lor de conducere din timpul masacrului. Dar ordinal lor privind deschiderea focului asupra cetatenilor nu a fost dovedit de nicio proba sau prin nicio declaratie a martorilor.

In 2007, guvernul Roh Moo-hyun a infiintat un comitet special de investigatie la Ministerul Apararii, insa concluzia sa a fost ca “nu exista documente ale armatei cu privire la tragerea din 21 mai”.

Sursele din Ministerul Apararii au promis ca de data aceasta au gasit si au accesat documentele care au fost atunci confidentiale si au obtinut marturii ale persoanelor in cauza.

Specialistii declara ca operatiunile militare cuprinzatoare de la acea data, inclusiv armata, fortele aeriene si cele navale  ar trebui facute publice de data aceasta.

Au existat mai multe acuzatii legate de tragerea din elicoptere si de un apel in asteptare pentru un raid aerian. Recent, a fost gasit un document militar care arata ca o unitate marina din Masan a fost obligata sa se mute la Mokpo pentru a suprima orice protest extins si ca a avut permisiunea de a deschide focul asupra protestatarilor.

Grupurile civice spun ca guvernul ar trebui sa reaminteasca numarul de persoane disparute si sa caute locuri in care ar fi putut fi ingropate in secret, posibil de catre armata.

” La Cimitirul National exista pietre de mormant pentru 69 de persoane disparute in data de 18 mai. Membrii familiilor lor au agonizat, asteptand sa se gaseasca cel putin ramasitele corpului lor”, a declarat Chung Choon-shik, presedintele unui grup al familiilor cu membrii disparuti pe 18 mai.

“Numarul persoanelor disparate se ridica la 409 incluzandu-I  si pe cei care nu au fost recunoscuti oficial ca disparuti  in urma represiunii din partea autoritatilor. Familiile indoliate doresc doar ca cineva sa faca un pas inainte si sa le spuna unde se afla corpurile”.

Tim Shorrock, jurnalist de investigatie din Washington, care a studiat mai mult de 3.500 de documente confidentiale din S.U.A. cu privire la eveniment, a sfatuit administratia condusa de Moon sa solicite mai multe documente din Statele Unite daca vrea cu adevarat sa descopere substraturile actiunilor juntei militare. Shorrock a dezvaluit un document, codificat  “Cherokee”, despre care a spus ca dovedeste aprobarea SUA in privinta mobilizarii trupelor din Coreea de Sud in Gwangju.

Shorrock a mentionat ca multe parti ale documentelor achizitionate, cum ar fi partea care contine evaluarea Agentiei Centrale de Informatii a SUA sau identitatea surselor sale, sunt sterse, astfel incat sa nu mai poata fi gasite informatii suplimentare in afara celor existente.

“Orice investigatie trebuie sa includa cautarea documentelor secrete din S.U.A. pentru a determina ce a stiut guvernul SUA despre actiunile lui Chun”, a spus el.

Exista opinii mixte cu privire la perspectivele celei de-a patra anchete. Unii cred, avand in vedere ca presedintele manifesta o hotarare ferma, ca investigatia va releva noi descoperiri. Atmosfera sociala s-a schimbat si in directia canalizarii resurselor de stat intr-o proba mai profunda, subliniaza ei.

“In trecut, investigatiile asupra masacrului din Gwangju au fost adesea conduse de scopuri politice, de data aceasta ar trebui sa fie diferite, deoarece dispun de sprijinul si aspiratiile multor oameni de a afla exact ce s-a intamplat in acel moment”, adeclarat  Kim Hee-song, profesor la Institutul Universitatii Nationale din Chonnam din 18 mai, referindu-se la marele interes aratat filmului , “A Taxi Driver.”

“Interesul lor este mai mult concentrat pe salbaticia violentei de stat, un aspect diferit fata de zilele anterioare cand problema a fost distorsionata de interpretari ideologice”.

“Ceea ce face ca perspectiva sa fie mai puternica de data aceasta este ca influenta asociatilor si subordonatilor lui Chun si ai lui Roh in armata a disparut de foarte mult”, a adaugat Kim.

“Ancheta precedenta trebuie sa fi fost sabotata de restul fortelor lui Chun si Roh, care s-au aflat la putere timp de 12 ani”, a spus el. “Studiul institutului nostru, in ciuda impotantei sale limitate, a constatat ca armata a fabricat, ascuns si chiar a anulat unele date interne”.

Cu toate acestea, Kim Yang-rae, directorul executiv al Fundatiei Memoriale din 18 mai, un grup civic de opinie din Gwangju, declara ca are in continuare indoieli cu privire la faptul ca armata a luat initiativa in cadrul anchetei.

“E o nebunie sa ii crezi. Multe lucruri ar fi trebuit sa fie dezvaluite pana acum, daca ar fi privit cu sinceritate trecutul lor. Timp de 37 de ani, militarii au tacut si au privit de departe zvonurile nefondate cum ar fi o posibila implicare a soldatilor nord-coreeni in revolta din Gwangju “, a spus el. “Ar trebui sa acordam o atentie deosebita, in caz contrar, armata ar putea repeta acest model”.

Kim sugereaza ca Adunarea Nationala sa adopte o lege speciala pentru a infiinta o comisie independenta si sa ii ofere dreptul de a investiga si de a judeca pe cei responsabili de aceste crime. “Este singura modalitate de a lua investigatia in centrul sau”, a spus el.

Adunarea are o mare sansa de a adopta legea speciala privind represiunea Gwangju intr-o sesiune parlamentara regulata, in septembrie. Una propus de Choi Gyung-hwan, parlamentar al Partidului Poporului, a carui circumscriptie se afla in Gwangju, asteapta o revizuire la comisia parlamentara de aparare. Partidele de guvernamant si de opozitie au convenit asupra necesitatii unei investigatii suplimentare in ceea ce priveste suprimarea violenta pe fondul cresterii interesului public.

“In scopul de a scrie un record  istoric, nimeni, indiferent daca este de stanga sau de dreapta, conservator sau progresist, nu ar trebui sa aiba vreo obiectie”, a declarat Khang Hyo-shang, purtator de cuvant al principalului partid de opozitie Liberty Korea Party.

“Ceea ce  doresc familiile indoliate ale victimelor din Gwangju in urma investigatie este refacerea reputatiilor patate”, a spus Kim, activist civic.

“Exista oameni care inca inteleg gresit revolta din Gwangju. Trebuie sa gasim pe cineva responsabil pentru a putea auzi adevarul. Pedeapsa pentru ei este urmatoarea problema “, a spus el.

In timpul unui interviu cu The Korea Times, Kim a citit un jurnal scris in mai 1980 de un arhiepiscop al Bisericii Catolice, Yoon Gong-hee, al carui birou era pe strada Geumnam, epicentrul suprimarii sangeroase.

“Chiar daca sunt soldati, cum s-ar putea sa comita astfel de acte crude? Cine a facut pe Pamant o ordine pentru a face asta? Oricine a fost, responsabilitatea este cu adevarat grea. Este imposibil sa intelegeti cine a ordonat o crima nediscriminatorie, care nu poate fi facuta niciodata dusmanului, pe simpla scuza de a suprima o demonstratie “, a citat Yoon.

“Vrem doar raspunsul la aceasta intrebare!” (Corina Stan)




There is 1 comment

Add yours
  1. Cristescu P. Radu

    Saracii coreeni, ei n-or sa gaseasca asasinii de la Gwangju din 1980 cum n-am gasit nici noi teroristii din 1989. Ca si la noi, si la ei securitatea lor conduce operatiile de represiune. Probabil securistii lor s-au imbracat in uniforme militare sau poate erau ‘securisti coreeni’ infiltrati in armata.
    Poate ca nu intamplator, si in Polonia la inceputul anilor ’80 a aparut Solidaritatea ceea ce poate indritui ca inceputul revoltelor pentru democratie din Rep. Korea si Polonia, adica in tarile cu dictatura comunista sau capitalista, sa fi fost un scenariu global, suprastatal, masonic.


Post a new comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.