Ceremonia ceaiului coreean

on September 9, 2015 at 07:23

Ceremonia ceaiului coreean – o adevarata arta

Ceremonia ceaiului coreean, cunoscuta si sub numele de 다례 (darye), reprezinta o forma traditionala de ceremonie a ceaiului practicata in Coreea. Practic, darye se refera la “ritualul zilnic al ceaiului” sau la “eticheta pentru ceai” si dateaza printre coreeni de peste o mie de ani, avand radacini adanci infipte in cultura coreeana. Elementul principal al ceremoniei ceaiului coreean il reprezinta usurinta si naturaletea pe care le emana cei care o realizeaza, cu toate ca starea acestei ceremonii este usor formala.

Ceremoniile de ceai, desi dateaza de mai bine de o mie de ani printre coreeni, in prezent sunt practic reinviate, mersul rapid al noii culturi coreene facandu-i pe coreeni sa regaseasca in aceste ceremonii o modalitate de relaxare si armonie, astfel traditia ceremoniei ceaiului isi continua si ea drumul in lunga traditie a intagibilei arte coreene.

Istorie

Prima inregistrare istorica documentata se refera la o ceremonie a ceaiului inchinata unui zeu ancestral, care descrie un ritual ce dateaza din anul 661, in care ceaiul reprezenta o jertfa adusa spiritului regelui Suro, fondatorul Regatului Gaya Geumgwan (45-562). Aceste inregistrari din timpul dinastiei Goryeo (918-1392) arata ca jertfele cu ceai erau facute in templele budiste in cinstea spiritelor calugarilor venerati.

Ritualurile nationale importante care implica bautul de ceai au fost prezidate de catre oficialii guvernamentali din departamentul „Tabang”. Exista cel putin un ritual inregistrat in „Goryeosa Yaeji” (Istoria Oficiala a Goryeo-ului), mentionat ca parte a primirii unui mesager chinez in instanta de judecata.

In timpul dinastiei Joseon (1392-1910), ritualul de baut al ceaiul a continuat, fiind in continuare un ritual rafinat, „Tabang” sustinand si organizand principalele ceremonii regale. Familia regala Yi si aristocratia foloseau ceaiul pentru ceremonii simple, asa-numitele „Day Tea Rite” (Ceremonia de ceai zilnica). Aceasta era o ceremonie comuna ce avea loc in timpul zilei, in timp ce „Special Tea Rite” (Ceremonia de ceai speciala) – dupa cum ii spune si numele – era ceremonia rezervata pentru ocazii speciale. Aceste ceremonii de ceaiuri au fost codificate in anul 1474 in „Cinci ritualuri nationale” (cunoscut si sub numele de „Gukjo Oryeui, 國朝五禮儀, 국조오례의”), fiind unice in lume.

Una dintre problemele pe care Coreea le-a intampinat in privinta ceaiului a fost problema plantarii, asta datorita faptului ca spre deosebire de zonele de plantare din China sau Japonia, climatul din Peninsula Coreeana este mult mai rece, sezonul de recoltare al ceaiului avand loc inainte de primavara. In perioada aceea, arborii de ceai impadureau regiunile montane, vremea era in continuare rece si, pe deasupra, mai era si periculos din cauza faunii salbatice, insa de-a lungul anilor aceste probleme au fost reglementate.

Vechiul nume al ceaiului coreean „설록 (“Sulloc”, 雪綠)” semnifica prima frunza de ceai care a fost recoltata de pe un teren inzapezit de pe munte. Problema zonelor de recoltare a ceaiului coreean a adus o multime de necazuri atat in timpul dinastiei Goryeo, cat si in timpul dinastiei Joseon si asta deoarece zona de arbore de ceai împădurită este, de asemenea, grânarul tradițional al Coreei, astfel ca sezonul de recoltare al frunzelor de ceai și cel de semanat al cerealelor ajungeau sa se suprapuna.

Si asta nu era singura problema de la acea vreme. Datorita valorii pe care frunzele de ceai o reprezentau, agricultorii ce locuiau in preajma regiunilor impadurite cu arbori de ceai trebuiau sa plateasca o taxa de ceai regelui. In timpul dinastiei Goryeo au existat sute de apeluri facute de nobili si oameni de stiinta, cum ar fi Lee Je-Hyun sau Lee Gyu-Bo, pentru anularea acestei taxe. In cele din urma, la sfarsitul dinastiei Goryeo, au fost inregistrate in documente oficiale precum „YuDuRyuRok (유두 유록, 遊頭流錄)”, date precum ca agricultorii si-au ars sau taiat toti copacii de ceai, in semn de protest impotriva taxei de ceai.

In cazul dinastiei Joseon, guvernata pe baza confucianismului, „Tabang” a sustinut ceremonia ceaiului, dar a redus scara de productie a acestuia, principalul scop fiind echilibrul agricol (anterior am mentionat ca perioada de recoltare a frunzelor de ceai se suprapunea cu perioada de semanare a cerealelor – n.r.). Suprapunerea celor doua perioade de recoltare a dus, de altfel, si la impiedicarea dezvoltarii industriei de ceai o bucata buna de timp, singurele zone unde erau permise recoltele de ceai (inclusiv ceremonii de ceai) erau zonele din imprejurimile regiunilor impadurite. Exceptii de la aceasta regula faceau doar familia regala si cei din clasa Yangban (clasa conducatoare traditionala, respectiv nobilii din perioada dinastiei Joseon – n.r.).

Cu toate acestea, mijlocul dinastiei Joseon a reprezentat un declin pentru bautul de ceai, exceptie facand ceremoniile de aniversare. Se spune chiar ca in timpul invaziei japoneze cand Yang Hao, comandantul chinez al Ming-ului, ar fi descoperit ca in Coreea exista plante de ceai de inalta calitate, acesta i-ar fi spus regelui Seonjo (rege in perioada 1567-1601): „Daca vei vinde ceaiul in Liaodong (o peninsula aflata in nord-estul Chinei actualmente – n.r.), ai putea primi o moneda de argint pentru fiecare zece kilograme de ceai. În total, ar fi de ajuns argint pentru a cumpăra zece mii de cai”. Regele Seonjo a replicat: „Noi nu avem obiceiul de a bea ceai in tara noastra”.

Interesul pentru bautul ceaiului si cel legat de folosirea lui pentru ritualuri ancestrale au reaparut spre sfarsitul dinastiei Joseon. Oamenii de stiinta din Silhak, precum Jeong Yak-Yong si Kim Jeong-Hui, au fost interesati de dezvoltarea recoltelor frunzelor de ceai, considerand ca aceste recolte nu ar trebui sa existe doar in zonele impadurite din munti. Acesti oameni corespondau la momentul respectiv cu calugari ce aveau inca cultura bautului de ceai. Calugarii erau cei care, inca de la inceputul dinastiilor Silla (unul dintre cele trei regate ale Coreei, de asemenea si unul dintre cele mai lungi dinastii din lume existand intre 57 BC-935 AD-n.r.) si Goryeo, aveau in posesia lor zonele de padure din jurul templelor unde locuiau, zone de altfel unde si cultivau frunze de ceai pe care le recoltau si le foloseau pentru ceremoniile de ceai aduse ca jertfe in templu. De altfel, in perioada respectiva, erau cunoscute ceremoniile ceaiului budist si cultura ceaiului „de baut” realizate in cadrul templelor traditionale. Si relatia dintre aceste doua grupuri de lideri culturali (oamenii de stiinta, pe de o parte, si calugarii budisti, pe de alta parte – n.r.) a influentat societatea Seonbi („savantii virtuosi” coreeni in perioada dinastiei Joeseon care renuntau la viata de bogatie pe care o aveau pentru o viata de studiu si de integritate – n.r.) si pe calugarii contemporani.

Echipament (ustensile pentru ceremonia ceaiului coreean)

Ceremoniile de ceai coreean difera in functie de fiecare anotimp in parte, cum de altfel si vasele din ceramica si de metal care se folosesc sunt diferite de la o ceremonie la alta. Totodata, acestea au fost influentate de-a lungul timpului si de traditiile religioase. Vasele cele mai comune cu care aveau loc ceremoniile de ceai erau cele din gresie, urmate de cele din faianta, in special cele unde se faceau in cuptoarele industriale din provincii, cu portelan rar, cele care implicau portelanuri imperiale cu dragoni fiind cele mai rare.

Potrivit istoriei, aparitia acestor vase este una naturalista, divizarea lor fiind facuta in functie de influentele religioase, spre exemplu pentru ceremoniile budiste de ceai se foloseau vasele „punchong” (hangul:분청, hanja:粉靑), vase din celadon sau jad verde (celadon-ul este un termen pentru ceramica ce isi are originea in China – n.r.) sau cele din bronz.

Pentru ceremoniile confucianiste de ceai erau folosite vase albe din portelan cu modele usoare, slabe, iar vasele din portelanuri grosiere si glazuri din piatra cenusie sunt folosite pentru ritualuri de ceai animiste sau pentru exportul in Japonia, unde sunt cunoscute si sub numele de “gohanchawan”. Aceasta creatie de suprafata a fost numita de maestrii ai ceremoniilor de ceai ca fiind un “nou moment al realitatii”. Sticla de geam pe care se lucreaza are o textura foarte bogata si o varietate de tonuri, in functie de lumina care se oglindeste in ele si de sezon. Cele mai apreciate erau argilele de celadon, in combinatie cu argile usor luminoase. Sticlele de geam pot fi imitate din mai multe materiale si pot sa semnifice imagini din diverse perioade ale anotimpurilor, simboluri din poezii, scrieri sau orice alte momente.

Incepand cu sfarsitul secolul al 16-lea, exporturile catre Japonia de vase au fost semnificative, designurile vechi fiind cele mai cautate. Olarii coreeni, precum Sukkwang (이숙황) si Yi Kyeong (이경), au fost cunoscuti in strainatate pentru stilurile lor traditionale pe vasele de ceramica, ei devenind cunoscuti si sub numele de stilul „Hagi”. Familiile individuale de olari si cuptoarele provinciale produc vase prevazute cu glazuri individuale a caror semnificatie ne duce cu gandul spre dinastia Joseon, vase care se identifica cu cele mai bune marfuri din acea perioada.

Pentru ceremoniile de ceai care au loc vara se folosesc vase de 5 cm inaltime si 12 cm latime. Dimenisiunile enuntate mai sus expun, de fapt, o suprafata maxima pentru a ajuta la racirea apei fierte. Procesul incepe prin turnarea apei calde in boluri, unde este lasata sa se raceasca putin, dupa care se toarna in ceainice. Motivul pentru care apa se lasa la racit este acela ca daca apa este prea fierbinte, frunzele de ceai se amarasc, iar rezultatul va fi un ceai amar. Odata racita apa si pusa peste frunzele de ceai, se ia cu amandoua mainile ceainicul si ceaiul este turnat in cupe mai mici, cu capace, puse pe o masa de lemn sau dintr-un lac dur. Ceaiul se bea prin ridicarea capacului acelor vase, insa este esential ca in timp ce acesta este baut sa nu se observe gura deschisa a celui care-l bea (ceaiul intotdeauna in ceremoniile de ceai coreean realizate vara se serveste rece).

Cand vine vorba de ceremoniile de ceai realizate toamna si iarna, vasele care se folosesc consta in boluri inguste si inalte, cum ar fi stilul „irabo”, care pastreaza caldura. De obicei aceste vase au construcție spiralata, superficiala, cu o bordură ridicată. Ceaiul facut in acest bol/vas va fi turnat in ceainicul incalzit, iar mai apoi in cescute micute cu capac pentru a se preveni ca aroma sa fie centrata intr-o singura cescuta. Ceaiul acesta se bea intotdeuna cald.

Spre deosebire de traditia chineza, ceremoniile de ceai coreean au loc intr-o anumita ambianta, calda, familiara, placuta, muzicala. Judecata (celui care le realizeaza, a maestrului ceremoniei ceaiului) se bazeaza pe naturaletea in forma, emotie si culoare.

Sursa text: www.en.wikipedia.org

Sursa foto: www.tea-coffee.ro, www.medieval-baltic.us, www.commons.wikimedia.org, www.en.wikipedia.org

Traducere: Han Sarang