the-handmaiden-afis-web

Feel it and sing it. Eveniment special: lansarea thriller-ului Slujnica

Pe 18 noiembrie, la MoviePlex Plaza România, se anunță temperaturi ridicate. Cu ocazia premierii thriller-ului erotic, “Slujnica/The handmaiden”, va avea loc evenimentul ”Feel it and sing it”, organizat de Asociatia Culturala Sarang Hanguk. Evenimentul va începe la ora 18.30, în plină forță, cu un concert K-Pop și muzică tradițională coreeană susținut de Raluca Miroi, timp în care cei prezenți se vor bucura să vadă și demonstrații de caligrafie coreeană, iar de la ora 19:00 va putea fi vizionat, în premieră, thriller-ul erotic ”Slujnica”.

Park Chan-Wook, faimosul regizor al filmelor controversate “OldBoy”, “Lady Vengeance“, “Thirst” și “Stoker” (cu Nicole Kidman) a revenit pe marile ecrane cu un thriller erotic ce întrece cu ușurință orice producție de acest tip. Fără nunțe de gri, “Slujnica/The handmaiden” este o peliculă plină de suspans despre două femei care ajung să îi manipuleze pe cei care doresc să le manipuleze.

Sookee este angajată în serviciul moștenitoarei Hideko, care trăiește o viață retrasă pe o proprietate luxoasă, cu unchiul ei extrem de dominant. Sookee păstrează însă un secret: este o hoață de buzunare recrutată de un șarlatan care se dă drept conte. Slujnica îl ajută să o seducă pe frumoasa moștenitoare și totul merge conform planului până la un punct, când între cele două femei se leagă o relație plină de erotism.

Organizatorii evenimentului, cei de la Asociația Culturală Sarang Hanguk și Asociația Macondo promit spectatorilor un eveniment de neuitat. Pentru detalii despre bilete, accesați site-ul cinematografului Movieplex Plaza România: www.movieplex.ro.

Că vrei suspans sau iubire,

Că vrei să ieși seara și să te simți bine,

 ”The Handmaiden” e pentru tine,

Așa că….nu te abține.

Parteneri: Vice, Men`s Health, Evenimentul Zilei, EVZMonden.ro, Cinemagia, Ziarulmetropolis.ro, psihoo.ro, Cafegradiva.ro, Filme-Carti.ro, @FILM, Movienews.ro,Orasul Meu, Asociatia Culturala Sarang Hanguk.

the-handmaiden-afis-web

Asociația Culturală Macondo

Înființată în 2007, Asociatia Culturala Macondo deține o experiență considerabilă în dezvoltarea de proiecte în domeniul cultural, cu precădere în cel cinematografic.  

Ca distribuitor de filme, Asociaţia a adus în România filme independente de succes pe plan internaţional precum “Winter Sleep” (de Nuri Bilge Ceylan), “Heli” (de Amat Escalante), “Hannah Arendt” (de Margarethe von Trotta) sau “Incendii” (regia Denis Villeneuve) şi altele.

Asociația Culturală Sarang Hanguk:

“Suntem o echipa formată din oameni dedicați acestei pasiuni pentru care Coreea a devenit o stare de spirit și un mod de viață. Suntem ceea ce iubim. O pasiune comună ne-a adus împreună, cu trei ani în urmă și ne-a ținut laolaltă până în prezent. Aceeași pasiune ne-a determinat să apărem în fața fanilor Coreei pentru ca împreună să promovăm una dintre cele frumoase, mai vibrante și mai artistice culturi din lume – cultura coreeană. Cum ne-a cucerit pe fiecare dintre noi ”Țara Dimineților Liniștite este o poveste de suflet, pe care o spunem de câte ori avem ocazia cu mult drag, bucurie și entuziasm. Fie că a fost vorba despre limba coreeană, muzica, dansul, filmele coreene, obiceiurile și tradițiile păstrate de secolele sau de armonia perfectă dintre tradițional și modern, Coreea ne-a cucerit total din prima clipă în care am intrat în contact cu ea”. Mai multe detalii pe: www.saranghanguk.ro.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.