AEN20170515006900315_01_i

Alcoolul, promovat tot mai intens in emisiunile si dramele TV coreene

Nu este un secret faptul că alcoolul are un loc special în cultura socială a Coreei de Sud. Acesta este consumat în cantităţi mari atât în momentele rele cât şi în cele bune ale vietii, iar capacitatea de a bea mult este considerată o virtute între colegii de muncă, în special între bărbaţi.

Ca anecdotă recentă, atunci când era cert faptul că Moon Jae In (actualul preşedinte al Coreei de Sud – n.r.) va câştiga alegerile, principalul său rival, guvernatorul provinciei Chungcheong de Sud, An Hee Jung, le-a spus unor susţinători ai lui Moon să “se bucure de noapte până va seca berea”.

Dar din punctul de vedere al mass-media, consumul de alcool şi fumatul nu au fost primite întotdeauna bine. Felul în care băutura şi fumatul au fost percepute în mass media a variat în funcţie de perioade, în special din cauza regulilor vagi din televiziune, care lasă loc de interpretări.

Articolul 28 din Regulamentul de difuzare al ţării stipulează că emisiunile TV “trebuie să dea dovadă de prudenţă atunci când utilizează subiecte obscene sau decadente, narcotice, alcool, tutun, superstiţii, pariuri, vanitate, lux şi trenduri risipitoare”. Însă  standardele nu au fost aplicate neapărat în mod egal acestor “rele” ale societăţii. De exemplu, nu puţine erau scenele cu vedete TV fumând  în anii ’80 şi la începutul anilor ’90. Dar, în zilele noastre este practic imposibil să vedem astfel de scene, deoarece acestea sunt excluse din pre-producţie. Atunci când se difuzează o reluare a unui spectacol vechi sau a unui film, astfel de imagini sunt adesea neclare.

Pe scurt, scenele ce cuprind segvente legate de fumat au fost practic interzise din televiziunea de astăzi, având în vedere stigmatul social tot mai accentuat faţă de obiceiul nociv. Dar băutura, în toate privinţele, pare să se îndrepte spre direcţia opusă – nu este doar obişnuit să găsim emisiuni sau seriale în care se bea în zilele noastre, unele prezintă alcoolul chiar într-un mod romantic. Cea mai notabilă emisiune cu privire la această tendinţă este “Life bar” (Barul vieţii), o emisiune de noapte care este filmată într-un pub fictiv, cu acelaşi nume ca şi titlul emisiunii.

Programul săptămânal, găzduit de comedianţii Shin Dong Yeop şi Kim Hyun Joon şi cântăreţul Tak Jae Hoon, este un show fără scenariu care încearcă să atingă gândurile şi emoţiile adânci ale oaspeţilor printr-un ambient relaxant şi aparent natural, care se aseamănă cu un pub real.

Regizorul Oh Won Taek a spus că intenţia emisiunii este de a “crea un talk-show în care starurile spun  poveşti adevărate, nemaiauzite oriunde altundeva, spre deosebire de alte formate pre-existente”.

Programul săptămânal a fost difuzat pentru prima oară în decembrie 2016, încadrat ca si categorie de vârstă la 15+ ani, însă a fost modificat din februarie, adresandu-se “doar adulţilor”, pentru a transforma programul într-un “talk-show cu care adulţii pot empatiza cu adevărat”.

TvN a difuzat, de asemenea, “Drinking solo” (Bând de unul singur) la sfârşitul anului trecut, o dramă despre lectorii, studenţii şi angajaţii unei instituţii private fictive, care se pregătesc pentru examenul de serviciu public din aria zonei Noryangjin din Seul. Spectacolul a fost inspirat şi creat bazandu-se pe tendinţa actuală de creştere a consumului de alcool în Coreea de Sud.

În serial, personajele preferă să bea singure după muncă din motive proprii. Povestea descrie de asemenea romantismul dintre Jin Jung Suk şi Park Ha Na, interpretaţi de către Ha Seok Jin şi Park Ha Sun. Serialul a fost un succes în materie de rating şi, de asemenea, a fost lăudat pentru că ilustrează viaţa şomerilor într-o lumină realistă.

Emisiunile de reality TV şi faimoasele “meokbang-uri” ale ţării, în care vedetele se bucură de delicatese gastronomice, nu se sfiesc nici ele sa difuzeze conţinut legat de alcool.

Realizatorii “Battle trip” (Bătălia călătoriilor) de la KBS 2TV, o emisiune despre călătorii şi mâncare, au filmat la începutul acestui an imagini cu persoanele din distribuţie consumând bere şi whiskey în timpul vizitelor din Japonia şi China. “I live alone” (Locuiesc singur) de la MBC TV, o altă emisiune reality TV, este, de asemenea, binecunoscută pentru că a difuzat faimosul bar personal al comedianei Na Rae.

Seria “Mom’s diary – My ugly duckling” (Jurnalul mamei – Răţuşca mea urâtă) de la SBS TV este, de asemenea, cunoscută pentru faptul că a difuzat obiceiurile alcoolice ale cântăreţului Kim Gun Mo şi ale celorlalţi membri. Episodul din ianuarie l-a arătat pe cântăreţ acasă făcând un pom de Crăciun în întregime din sticle goale de soju.

În afara televiziunii, şi vedetele K-pop lansează melodii despre băut. Este adevărat că, din punct de vedere istoric, alcoolul a reprezentat un motiv recurent pentru multe balade de dragoste, dar la fel ca la televizor, băutura pare să-şi facă apariţia mai proeminent şi în versurile K-pop.

Versurile melodiei recente, “You are my flower” (Eşti floarea mea), de la grupul de fete DIA, vorbesc despre consumul excesiv de alcool, iar hitul cântăreţei-compozitor Suran, “If I get drunk today” (Dacă mă îmbăt astăzi) este, după cum sugerează titlul, despre a te îmbăta după ce ai fost rănit în dragoste.

Pentru a oferi un anumit context, această tendinţă pare să reflecte modul în care băutura este văzută nu doar ca un produs consumat pentru plăcere sau bucurie, ci şi pentru confortul şi consolarea bărbatului/femeii moderne deprimate şi stresate, mulţi coreeni începând să-şi facă timp pentru ei înşişi într-o tendinţă numită “honsul”, sau băutul de unul singur.

Coreea de Sud deţine al doilea cel mai lung program de lucru în rândul Organizaţiilor pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, în timp ce poporul său este înrădăcinat într-o cultură a concurenţei constante şi a hiper-conectivităţii. Industriile de servicii şi de retail din Coreea de Sud şi-au sporit din ce în ce mai mult produsele şi serviciile pentru a satisface şi “tribul honsul”.

Cu toate acestea, ignorând locul alcoolului în cultura socială a ţării, unii critici susţin că o creştere a programelor de televiziune legate de băuturi poate avea un efect dăunător asupra copiilor şi adolescenţilor, expunându-i prematur la băutură, având în vedere faptul că este practic imposibil să interzici accesul la astfel de materiale în epoca telefoanelor inteligente.

Şi în timp ce emisiunile cu conţinut legat de alcool sunt difuzate seara târziu – împreună cu avertismentele aferente categoriilor de vârstă – multe dintre aceste programe sunt retransmise, de asemenea, prin programarea repetată a reţelelor de cablu, inclusiv după-amiază, când copiii mici LE pot viziona fără mari dificultăţi.

“Cred că astfel de emisiuni legate de băutură sunt produse ale evoluţiei meokbang-urilor. Având în vedere că mai mulţi oameni tind să bea acum decât înainte, cred că programele reflectă tendinţa vieţii reale şi, de asemenea, încearcă să includă un conţinut mai stimulator, cum ar fi alcoolul”, a spus Ha Jae Keun, un comentator cultural de la Seul.

Ha a adăugat: “Dar, ca şi conştientizarea populară a pericolelor fumatului, efectele secundare ale consumului de alcool devin din ce în ce mai evidente. Cred că este timpul ca industria să ia în considerare şi aspectele negative ale consumului excesiv de alcool”. (Daniela Elena Iscu)

Sursa: http://english.yonhapnews.co.kr




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.