Muzeul Național de Artă Modernă și Contemporană Seul ne propune să ne reamintim cât de puțin știm despre diferitele voci care au rămas neobservate sau uitate în narațiunea istoriei Asiei, informează koreaherald.com.

Cincisprezece artiști și grupuri de artiști care lucrează în diferite regiuni din Asia participă la primul Proiect Asiatic al muzeului din acest an.

“Expoziția este una bazată pe cercetare. Când am inițiat proiectul, prima dată am fost blocat de întrebarea cum definesc Asia. Ar putea fi ceva simplu, standard, cum ar fi geografia, istoria sau etnia? A fost dificil să găsesc un răspuns la această întrebare”, a spus liderul proiectului, Park Joo-won. Ca modalitate de a rezolva această dificultate, Park a invitat artiști individuali să-și spună propriile povești. “Am vrut să-i avem ca povestitori”, a spus Park.

“Gates” a lui Mark Salvatus — o instalare video a imaginilor cu nenumărate uși, făcute de artist în jurul orașului Quezon, Manila, salută vizitatorii de la intrare. Imaginile diferitelor uși creează un sentiment primitor, dar aceste uși sunt toate închise și nu se deschid niciodată.

Spectrele Asiei

Artiștii participanți pun problema sau uneori supun unei provocări noțiunile și normele convenționale ale trecutului, care au modelat comportamentele și percepțiile oamenilor timp de decenii sau secole, și anume noțiunile convenționale de naționalitate, etnie și identitate care influențează modul în care oamenii percep lumea. “Playing Japanese” a artistului japonez Fujii Hikaru este un documentar al unui atelier cu același nume. În cadrul atelierului de lucru, participanților li se cere să joace în rolurile japonezilor din vremurile imperiale și să angajeze o “viziune imperialistă” asupra poporului Ainu și a oamenilor din Okinawa, Taiwan și Coreea. Prin acest documentar, artistul întreabă publicul dacă societățile din secolul 21 pot fi cu adevărat considerate post-coloniale. Oamenii încă mai judecă pe alții pe baza stereotipurilor violente care au existat de-a lungul timpului?, întreabă artistul. Ca răspuns, publicul este lăsat să reflecteze asupra lui și este îndemnat să se mai gândească încă o dată dacă societățile asiatice din secolul 21 sunt libere de la o astfel de privire violentă încât membrii săi sunt acum educați să se abțină.

Un documentar care pune întrebări specifice despre naționalități, etnie și identități este și “Rogue Starts”, reaalizat de către artistul coreean An Yu-ri, care explorează istoria și povestirile din Joseonjok— sau etnicii coreeni din China— care fac parte din diaspora coreeană din secolul al 19-lea. Urmărind viețile acelor oameni din Prefectura Coreeană Autonomă Yanbian din China, lucrarea lui An întreabă cum poate fi diferită noțiunea de etnie, precum și naționalitatea și identitatea în această lume a secolului 21, unde oamenii sunt constant în derivă.

“Talk about Body” a lui Tao Hui este o altă lucrare care supune unei provocări noțiunile convenționale legate de identitate. În film, artistul, deghizat ca o femeie tânără musulmană, vorbește despre sinele fizic și identitatea sa națională față de publicul adunat. Prin diferența creată între ceea ce s-a arătat și ceea ce s-a vorbit, artistul pune problema a ceea ce constituie sinele.

Cum să percepem, cum să fim conectați

Câteva lucrări din cadrul evenimentului prezintă perspective diferite. “The House” a lui Kamata Yusuke este o instalare a unui cadru arhitectural care împrumută elemente din casele japoneze de lemn cu două etaje care au existat în diferite perioade din diferite motive în Statele Unite, Coreea și Japonia. Yusuke a construit la muzeu un cadru de două etaje, bazat pe cercetările sale asupra a trei case specifice care au existat în cele trei țări, inclusiv o casă construită în Coreea în timpul dominației coloniale a Japoniei și una construită în Statele Unite pentru simularea unui test de bombardament. Reprezentate prin lemn de diferite culori, cele trei case diferite sunt combinate într-una singură, permițând publicului să vadă diversele contexte istorice prin instalare. Există trei documentare diferite ale cercetărilor sale, atașate instalației.

“Possibility of Inauthentic Recipe“, de Elia Nurvista, este o altă expoziție care prezintă noțiunea de perspectivă. ”Possibility of Inauthentic Recipe” utilizează o rețetă specifică ca instrument de invitație la discuțiile despre subiecte mai largi legate de alimente, cum ar fi cultura, politica, genul, stereotipurile și artele.

Elia Nurvista găzduiește, de asemenea, “The Inauthentic Cooking Class”, o platformă publică în care oamenii pot pregăti, de fapt, mâncare cu ingrediente furnizate și să vorbească despre chestiuni legate de ingrediente. “The Inauthentic Cooking Class” este o parte din cele șase expoziții “Platform Programs” — concepute pentru a permite implicarea activă a vizitatorilor și relaționarea cu artiștii și alți vizitatori.

Proiectul pe termen lung “Production Line” al lui Po-Chih Huang împărtășește asemănarea, în sensul că oferă posibilități de a face relații. “Production Line” a început ca o discuție cu mama sa la o fabrică de cusut, unde ea a lucrat mult timp. De acolo, artistul s-a concentrat pe explorarea problemelor legate de producție, agricultură, fabricare și consum. În 2012, proiectul a fost dezvoltat în “Production Line— Made in China & Made in Taiwan“, unde artistul a introdus dialoguri între mama sa și o muncitoare chinezoaică care lucrează și ea la o fabrică de cusut, precum și despre cămășile din dril pe care cele două femei le-au produs împreună fără a se întâlni față în față. Prin elementele microscopice pe care indivizii le fac în liniile de producție, artistul din Taiwan prevede macroscopia producției și a schimbului. Lucrările artistului la MMCA se vor dezvolta, de asemenea, în timpul perioadei  expoziției, sub forma unei povestiri a unei muncitoare coreence în industria confecțiilor, ilustrțnd și povestea pantalonilor pe care artistul i-a făcut.

Munca lui Po-Chih Huang devine loc de întâlnire, unde vocile neașteptate își fac drum la suprafață. La “Cât de puțin știți despre mine”, poveștile sună din diferite voci și spun mai multe narațiuni. Ar putea fi o provocare pentru public, pentru a uni diferitele voci și a le fixa într-o singură poveste. Cu toate acestea, absența unei singure narațiuni definește expoziția. Pentru a permite vocii individuale sa vorbească, muzeul a minimalizat propria sa voce și a evitat să aibă o singură narațiune sau să aibă încă o voce suprimatoarea. În timp ce lasă timp fiecărei opere de artă să vorbească, organizatorii expoziției s-au oprit, oferind o platformă în care spectatorii și artiștii împărtășesc arta și umplu spațiul cu propriul discurs. (Mădălina Dima)

http://www.saranghanguk.ro/wp-content/uploads/2018/04/31404187_1770493486341257_3760041385709797376_n.jpghttp://www.saranghanguk.ro/wp-content/uploads/2018/04/31404187_1770493486341257_3760041385709797376_n-150x150.jpgHan SarangArticoleasia,expozitie,MMCA,Muzeul Național de Artă Modernă și Contemporană Seul
Muzeul Național de Artă Modernă și Contemporană Seul ne propune să ne reamintim cât de puțin știm despre diferitele voci care au rămas neobservate sau uitate în narațiunea istoriei Asiei, informează koreaherald.com. Cincisprezece artiști și grupuri de artiști care lucrează în diferite regiuni din Asia participă la primul Proiect...