flori de prun

Everland își redescoperă identitatea ca “parc eco”

Parcul tematic Everland din Yongin, provincia Gyeonggi, a promis să se reinventeze ca un “parc ecologic”, folosindu-se pe deplin de grădinile sale botanice bogate și lansând noi programe, ajutându-se de infrastructura sa, cum ar fi pista Speedway pentru motociclete.

Cu o suprafață de 33.000 de metri pătrați, Plum Blossom Trail este cea mai mare grădină botanică din istoria parcului. Se bucură de circa 700 de pruni de peste 11 specii diferite, răspândiți printre 10.000 de copaci și plante colorate.

Traseul de 1 kilometru durează 40 de minute de mers pe jos, oferind priveliști deosebite ca și când ar împărți cadouri unul câte unul.

Poarta are un afișaj de 30 de plante de bonsai, cu pietrele și copacii mici aflați într-un recipient, dând impresia unei păduri în miniatură.

Prin bambus și flori de azalee se află traseul Sky, cu flori de prun alb și roșu care atârnă.

În partea de jos a traseului este locul perfect pentru fotografii, cu flori de prun și plimbările celebre ale Everland – inclusiv faimosul T-Express – în fundal.

Traseul Plum Blossom este conceput pentru a reprezenta schimbarea celor patru anotimpuri de la iarnă la toamnă, au explicat oficialii parcului.

Înainte, coreenii din regiunea centrală trebuiau să călătorească spre sud pentru a se bucura de flori, dar odată cu deschiderea traseului, au acum o alternativă mai aproape de casă, au spus ei.

Revizitarea Pădurii

Reimaginarea botanică a Everland-ului este o încercare de redescoperire a rădăcinilor sale.

Înainte de a i se da titlul de cel mai mare parc de distracții național Everland, în 1996, a funcționat timp de două decenii sub numele de “Yongin Jayeon Nongwon”, care se traduce aproximativ ca “terenul agricol Yongin”. Așa cum spune și numele său, parcul consta în îmbinarea vieții plantelor și a animalelor cu plimbările.

Odată cu schimbarea numelui, plimbările și parcul acvatic Caribbean Bay au ajuns să umbrească atracțiile biologice. În timp ce animalele sunt prezentate în mod vizibil în zona ZooTopia cu grădinile zoologice, spectacolele animalelor și o atracție pentru safari, pădurea din apropiere de Sinwon-ri a fost uitată.

Însă, oficialii parcului au declarat că vor lansa noi proiecte în acest an, începând cu proiectul Forest Camp, care va oferi diferite programe hands-on, concerte și programe de yoga în mijlocul verii.

În timp ce Everland fusese întotdeauna mai faimos pentru plimbări, bogăția plantelor din parc a atras de asemenea festivaluri. Festivalul anual al lalelelor are unele dintre cele mai uimitoare puncte de fotografie din regiunea Seul și va continua până pe 28 aprilie.

Festivalul Florilor de Cireș din perioada 5-7 aprilie va fi de scurtă durată, dar glorios, în timp ce Festivalul Trandafirilor va începe pe 17 mai pentru a distra vizitatorii până pe 16 iunie.

Traseul Plum Blossom, menționat mai sus, va fi deschis până la data de 6 mai și va fi redeschis în toamnă.

Extinderea Speedway

În ciuda fascinației multor coreeni față de mașini, sporturile cu motocicleta au un număr relativ mic în țară. Oficialii Everland speră să încurajeze următoarea generație de pasionați de sporturi cu motocicleta , cu un program hands-on care oferă copiilor o privire mai atentă la circuitul de curse Speedway.

Programul este conceput pentru a oferi copiilor șansa de a vedea cum este să participi în sporturile de acest fel. Acesta include o șansă de a întâlni un fost șofer de mașini de curse și un tur al garajului, unde sunt expuse mașinile de curse, inclusiv o mașină F1 de milioane de dolari.

Punctul culminant este ocazia pe care o au copiii de a se  plimba într-o mașină de curse reală care accelerează în jurul pistei, atingând maxim 250 km pe oră.

Oficialii Everland au declarat că speră să găzduiască aproximativ 500 de studenți pentru noul program și să adauge alte programe pentru a atrage mai mulți vizitatori la Speedway. De asemenea, au extins zonele spectatorilor de la 3.000 de locuri la 9.200.

Traducere: Mădălina Dima

Sursa: koreaherald.com




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.