Atorul Sung Joon mărturisește că este căsătorit și are un copil

Ac

Actorul Sung Joon a dezvăluit că este căsătorit și are un copil și, din aceasta cauza, a solicitat să îndeplinească restul serviciului militar ca membru în rezervă, potrivit site-ului koreaboo.com. Într-o declarație oferită presei astăzi, 3 februarie, agenția lui Sung Joon, ON Entertainment, a confirmat informația.

’’ Bună ziua, aceasta este agenția lui Sung Joon, ON Entertainment.

Sung Joon, care s-a înrolat în armata în luna decembrie 2018, ne-a informat despre situația sa. Sung Joon era într-o relație cu o non-celebritate cu care a promis că se va căsători înainte de a se înrola în armată. Înainte de înrolarea acestuia în armata, un nou motiv de bucurie și-a făcut apariția în viața lor (un copil -n.r.). Cei doi au putut doar să își înregistreze legal căsătoria. A trecut aproximativ un an, iar Sung Joon este responsabil pentru soția sa și copilul său, așa că a solicitat recent un rol de soldat în rezervă. Vă rugăm să transmiteți felicitările și încurajările către Sung Joon, care a împărtășit cu curaj acest lucru, chiar dacă a fost târziu. În plus, vă rugăm să înțelegeți că este dificil să împărtășim alte detalii publicului, având în vedere că soția sa nu este o celebritate. Mulțumim. ’’

De asemenea, Sung Joon a împărtășit fanilor o scrisoare scrisă de mână, explicând situația sa și motivul pentru care a întârziat să facă publice aceste informații.

Bună! Sunt actorul Sung Joon și vă salut pentru prima dată după o lungă perioadă.

Niciodată nu m-am priceput în a exprima în cuvinte ceea ce simt, așa că m-am gândit cum aș putea să împărtășesc mai bine povestea mea. În prezent, sunt soldat și sunt în serviciul militar de peste un an. În perioada înrolării mele, am trecut printr-o serie de schimbări mari și lucruri fericite s-au întâmplat. Am cunoscut o persoană pe care o iubesc și alături de care doresc să-mi petrec restul vieții. Ne plănuiam fericiți nunta când am aflat vestea că vom deveni părinți. Am fost foarte fericiți, pentru că este un miracol și o binecuvântare. Dar imediat m-am înrolat și am vrut să pun pe primul loc siguranța celor două persoane foarte prețioase din viața mea. Așa că am încercat să devenim un cuplu legal căsătorit cât mai repede și, din acest motiv, nu am reușit să ținem o nuntă. Am crezut că asta era cea mai bună soluție având în vedere că înrolarea mea se apropia. A trecut un an și din cauza grijii pentru soția mea, care trebuie să facă totul de una singura, am cerut să-mi schimbe misiunea, iar restul de timp pe care trebuie să-l petrec în armată îl voi face în calitate de soldat în rezervă.

Ca nou stâlp al familiei mele, care încă are multe lipsuri, am vrut să fiu mai aproape de aceștia pentru a îi proteja și am vrut să profit de această ocazie pentru a împărtăși cu sinceritate povestea mea cu voi, deși poate e un pic prea târziu. Deși este o veste fericită și bună, regret că nu am putut să vă spun la momentul respectiv și aș fi foarte fericit dacă ați putea să-mi înțelegeți situația și dorința mea de a fi un bun cap al familiei.

După terminarea serviciului meu militar mă voi întoarce ca actor. Voi reveni ca o persoană mai puternică și matură decât acum. Cu începutul anului 2020, mă aștept la schimbări și o să muncesc din greu. Ca întotdeauna, vă mulțumesc.” (Sung Joon)

Cele mai bune urări lui Sung Joon și familiei sale.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.