Kim Hee Ae, Sol Kyung Gu și D.O. din EXO vor juca într-un nou film cu o acțiune plasată în spațiu

Actrița Kim Hee Ae a fost confirmată pentru a apărea într-un nou film care se va numi “The Moon” (un titlu provizoriu). Acesta va avea o acțiune plasată în spațiu, potrivit Soompi.

Anterior, am primit vestea că Sol Kyung Gu și D.O. din trupa EXO  vor juca în acest nou film.

“The Moon” va prezenta  o poveste inedită, mai exact a unui om care  este lăsat singur în spațiu și a altuia  care se află pe Pământ și încearcă cu disperare  să îl salveze pe cel din spațiu. Producătorii au dezvăluit că Sol Kyung Go va interpreta rolul celui aflat pe planeta Pământ care se va porni într-o misiune  de salvare a celui care s-a pierdut în spațiu. Pe de altă parte, D.O. va da viața personajului care ajunge să fie izolat în spațiu ca urmare a producerii unui accident.

Pe 10 februarie, producătorii au confirmat veste că acestei distribuții i se va alătura și actrița Kim Hee Ae. Această alegere ar putea fi chiar surprinzătoare pentru minunată actriță, după succesul  cu cea mai recentă dramă a sa, “The World of the Married”. De-a lungul timpului am putut să o vedem și în alte drame precum ”Second to Last Love” și ”Mrs. Cop”.

În această nouă producție, Kim Hee Ae  va juca personajul Moon Young Eun, directorul general al stației spațiale NASA și posesoarea unei anume chei care ar putea să-l salveze pe omul care se află rătăcit în spațiu.

Vestea confirmării ei pentru acest film a stârnit curiozitatea multor fani care abia așteaptă să vadă care va fi chimia dintre cei 3 actori și cum vor reuși să se adapteze la cadrul inedit al spațiului.

“The Moon“ constituie proiectul regizorului Kim Yong Hwa, creatorul seriei de succes “Along With the Gods”. Am mai aflat că filmările  vor începe în prima jumătate a acestui an.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.