korean-christmas-movies-1575249229

3 filme coreene de văzut în perioada sărbătorilor de iarnă

Ne aflăm în perioada sărbătorilor de iarnă, într-un an mai atipic, cum nu am mai trăit noi până acum, asta nu ar trebui să ne schimbe bucuria cu care ar trebui să întâmpinăm Crăciunul, sărbătoare pe care poate am așteptat-o aproape tot anul. Și pentru că în astfel de momente ne petrecem mai mult timpul acasă, cu cei dragi, eu vreau să vă propun să urmăriți câteva filme fix în ton cu aceasta perioadă din an. Sunt 3 propuneri chiar mai jos, nu sunt alese într-o ordine anume și am vrut să fie o alternativă pentru serielele coreene.

1. The Tower 

Acest film a fost lansat în anul 2012 și este semnat de regizorul Kim Ji Hoon. Este de fapt o dramă are pune în atenție anumite evenimente neplăcute, o sa vedeți la ce mă refer. Acțiunea lui se petrece în ajunul Crăciunului, iar locuitorii și angajații unui complex de clădiri de lux, numit Tower Sky, sunt prinși când clădirea izbucnește în flăcări. Regizorul filmului, Kim Joo Hoon, a spus că acest film a fost inspirat de evenimente din viața reală, precum atacurile din 11 septembrie asupra World Trade Center din New York în 2001.

Mai exact, într-o atmosferă festivă, în ajunul Crăciunului, la luxoasa clădire turn Tower Sky din centrul Seoulului, rezidenții și membrii personalului s-au ocupat cu pregătirea Crăciunului. Un mic incendiu în bucătăria restaurantului atrage atenția unui membru al personalului, Lee Dae-Ho ( rolul interpretat de Kim Sang-Kyung), care observă un sistem de aspersoare de apă defect. Proprietarul clădirii Jo (Cha In-Pyo) nu ține cont de avertisment și continuă petrecerea de Crăciun din acea seară.

Elicopterele sunt angajate să înconjoare clădirea și să “arunce” zăpadă în timpul petrecerii de Crăciun. Participanții adunați la eveniment sunt foarte impresionați de spectacol. Uimirea lor se transformă, în curând, în teroare când un elicopter își pierde controlul și se prăbușește în clădire, declanșând un lanț de evenimente îngrozitoare care amenință viața tuturor rezidenților.

Chiar dacă prezintă povestea unui dezastru și o luptă pentru supraviețuire, acest film ne invită să pătrundem într-o atmosferă festivă și să stăm cu sufletul la gură pentru a aflat deznodământul.

2. Woojoo’s Christmas 

A doua alegerea este un film regizat de Kim Kyung Hyung și lansat în anul 2016. Este dramă dar și fantastic și dorește să ne facă nostalgici, să ne gândim la anumite aspecte ale vieții dar și la alegerile pe care le facem..

Când mama ei moare, Woojoo (rolul interpretat de Kim Ji Soo), în vârstă de 38 de ani, transformă un magazin de antichități într-o cafenea pentru afacerea ei. Aici este locul unde ajunge să își întâlnească sinele de 19 și 26 de ani.

Trei femei diferite, toate numite Woo-joo, există în aproximativ același timp continuum când vine vorba de alegeri în viață. Woo-joo, cea de 38 de ani este o mamă antreprenor, care a renunțat la o viață axată pe aprecierea celorlalți de dragul a ceva mai stabil. Woo-joo cea de 20 de ani, interpretată de Huh Yi-jae, dezbate ce își dorește de la viață în perspectiva personală, în timp ce se confruntă cu probleme emoționale. Adolescenta Woo-joo (interpretată de Yoon So-mi) este, de asemenea, ciudat de ezitantă în a-și urma visele, chiar dacă abia începuse să viseze.

3. Moonlit Winter 

Acesta este un film recent ce a fost lasat anul trecut. Este semnat de regizorul Lim Dae Hyung și ca gen este un film de familie plin de emoții.

Yoon-Hee (Kim Hee-Ae) locuiește cu fiica ei adolescentă Sae-Bom (Kim So-Hye). Într-o zi de iarnă, Yoon-Hee primește o scrisoare din Otaru, Japonia. Sae-Bom citește din greșeală scrisoarea și află despre prima dragoste a mamei sale, despre care ea nu a vorbit niciodată. Ascunzând faptul că știe despre prima dragoste a lui Yoon-Hee, Sae-Bom vine cu propunerea să călătorească împreună în Otaru, Japonia. Acolo, mama și fiica se bucură de timpul petrecut împreună. Yoon-Hee, crezând că s-ar putea întâlni din nou cu prima ei dragoste, își simte inima plină de emoție.

Acestea au fost recomandările pentru această perioadă, sper că v-am făcut curioși și dacă nu le-ați văzut deja, să le acordați o șansă.

Vizionare plăcută!




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.