seo-yeji-island-27491002

Seo Ye Ji a refuzat rolul principal feminin din viitoarea dramă OCN „Insula”. Decizia este definitivă

Am așteptat cu atâta nerăbdare o decizie final și iată că acum, când ea a venit, nu este deloc ceea ce ne-am fi dorit. Din contră! Astăzi, 4 mai, agenția ei GOLDMEDALIST, a anunțat că „a fost luată o decizie finală reciprocă” potrivit căreia Seo Ye Ji nu va juca în drama „Insula”.

                                                                                                      Sursă foto: Soompi.com

Vă reamintim că actrițe i-a fost oferit rolul principal din această dramă, iar informații legate de acest rol au apărut pentru prima dată în luna  octombrie a anului trecut, atunci când au apărut informații potrivit cărora actrița ar fi în discuții pentru viitoarea dramă OCN, în care a fost deja confirmată prezența lui Kim Nam Gil, iar Cha Eun Woo este în discuții.

Deși discuțiile cu Seo Ye Ji păreau favorabile acceptării rolului, iată că lucrurile au luat o altă turnură. Totul, spun cei de la soompi.com, în urma controverselor recente apărute în media din Coreea de Sud despre presupusa manipulare a comportamentului lui Kim Jung Hyun de către Seo Ye Ji în 2018.

Reprezentanții vor trebui acum să se gândească la distribuirea unei noi actrițe pentru rolul principal feminin din „Insula”.

Citește și Un vânător sexy de fantome și o fată de bani-gata, devenită profesoară de etică peste noapte – povestea din seria “Insula”, în care ar putea juca împreună Kim Nam-Gil și Seo Ye-Ji!




There is 1 comment

Add yours

Leave a Reply to Seo Ye Ji rupe tăcerea pentru prima dată, după aproape două luni, printr-o postare simplă | Asociația Culturală Sarang Hanguk Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.