Untitled+design+(7)

Vești bune pentru fanii EXO! Xiumin a fost distribuit în versiunea coreeană a musicalului „Hadestown”

Simpaticul Xiumin din trupa EXO a fost anunțat ca parte a distribuției pentru viitoarea versiune coreeană a musicalului „Hadestown”!

„Hadestown” este o adaptare a mitului grecesc despre Orfeu și Euridice și a avut premiera pe Broadway în martie 2019. Musicalul a câștigat mai multe premii la cea de-a 73 ediții a Tony Awards, precum și Best Musical Theater Album la ediția din 2020 a premiilor Grammy, relatează soompi.com.

În versiunea coreeană, Xiumin de la EXO, Park Kang Hyun și Jo Hyung Gyun au fost distribuiți în rolul lui Orfeu, fiul regelui trac Oeagrus și al muzei Calliope. Cântăreț desăvârșit, personajul a devenit cu timpul arhetipul artistului.

Potrivit Wikipedia, legendele despre Orfeu fac referire la abilitatea sa de a fermeca prin muzica sa toate creaturile vii, dar și pietrele, încercările sale de a-și învia soția, Euridice, coborând după ea în infern, și moartea sa. Arhetip al cântărețului inspirat, Orfeu este una din cele mai semnificative figuri ale mitologiei clasice din cultura occidentală, fiind portretizat în mai multe forme de artă precum poezie, film, operă, muzică și pictură.

Pentru greci, Orfeu a fost fondatorul și profetul așa numitelor mistere orfice. El este considerat autorul „Imnurilor Orfice”, o colecție care a supraviețuit până în prezent. Unele surse datând din vremea grecilor antici susțin originile tracice ale sale.

Choi Jae Rim și Kang Hong Suk au fost distribuiți lui Hermes, cu care începe și se termină musicalul și care are rolul de a introduce publicul în lumea mitologică.

Kim Sun Young și Park Hye Na au fost distribuiți în rolul lui Persephone, care este descris ca jucăuș și grațios. Kim Hwan Hee și Kim Soo Ha au fost distribuiți în rolul independentei Euridice, care dă dovadă de o voință incredibilă. Vă amintiți, probabil, că Euridice (în limba greacă Εὐρυδίκη) era, în mitologia greacă, o nimfă a copacilor, mai exact: o driadă, devenită celebră ca iubita lui Orfeu.

Ji Hyun Joon, Yang Joon Mo și Kim Woo Hyung au fost distribuiți în rolul lui Hades, zeul Infernului, care sălășluia în împărăția umbrelor, pe care o cârmuia alături de soția sa, Persefona. Nu se cunoaște exact semnificația numelui său, dar se presupune că vine de la „cel nevăzut” sau. Hades este un zeu htonic, fiul lui Cronos și al Rheei, și, totodată, fratele lui Zeus, al lui Poseidon, al Herei, al Demetrei și al Hestiei.

„Hadestown” va începe seria de spectacolele la LG Art Center din Gangnam, Seul, în august. Pentru că va fi prima dată când celebrul musical va fi interpretat în Coreea, noi îi urăm succes!




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.