Squid Game sau Jocul Calamarului a depășit 111 milioane de spectatori în întreaga lume

Se pare că popularitatea serialului Squid Game nu va muri prea curând, potivit Soompi.com. După cum probabil ați auzit deja, Squid Game este un serial original Netflix bazat pe un joc al supraviețuirii misterios cu un premiu in valoare de 40 de milioane de dolari. În acest joc sunt antrenați 456 de participanți înfometați după bani, care însă vor descoperi foarte curând că este mai periculos decât pare și că nu se rezumă totul la bani.

Pe data de 13 octombrie Netflix a anunțat că 111 milioane de abonați din jurul lumii au urmărit Squid Game până în acel moment. Este clar că acest număr este într-o continuă creștere, serialul devenind repede faimos.

Încă de la premiera sa, de pe 17 Septembrie, serialul a primit foarte multă atenție și admirație de pe cuprinsul întregului Glob, inclusiv din Brazilia, Franța, India și Turcia. S-a clasat în Top 10 seriale în 94 de țări, iar în SUA a fost în Top 10 Seriale pe Netflix timp de 21 de zile consecutive.

                                                                                          Sursă foto: screenrant.com

Kim Min Young, vicepreședinte al Departamentului de Conținut de la Netflix menționează: “Atunci când Netflix începuse să investească în Coreea în 2015, scopul nostru era să prezentăm conținut coreean de interes general pentru fanii divertismentului coreean, nu doar din Asia, ci din toată lumea. Squid Game ne-a transformat acest vis în realitate.” Ea mai adaugă: ”Dacă povestea pe care regizorul Hwang Dong Hyuk a avut-o în minte atâta timp nu a putut fi realizată nicăieri altundeva, Netflix a avut încredere că farmecul acesteia va capta inimile fanilor din Coreea și din întreaga lume.”

Actorii din distribuția serialului Squid Game, printre care Lee Jung Jae, Park Hae Soo, Wi Ha Joon și Jung Ho-Yeon au avut recent o apariție în cadrului show-ului “The Tonight Show Starring Jimmy Fallon”, pe care o puteți urmări aici.

Ne-ar plăcea tare mult să auzim părerile voastre despre acest serial în comentarii și dacă v-a plăcut acest serial sau nu.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.