Untitled

Jimin, unul dintre posibilii artişti cu care Taeyang a colaborat pentru viitorul său album

La începutul lunii decembrie, presa coreeană a speculat faptul că Taeyang s-ar pregăti să lanseze un nou album la începutul anului viitor.

Atunci, compania YG Entertainment a răspuns destul de sec referitor la speculaţii: „Nimic nu a fost încă decis”.

Totuşi, potrivit oamenilor din industrie, nu numai că membrul din BIG BANG a pregătit un album, ci chiar ar fi colaborat cu Jimin, din BTS, pentru una dintre piesele de pe album!

Referitor la acest lucru, compania YG Entertainment a precizat la fel de sec că „În prezent verificăm (dacă este adevărat)”, în timp ce agenția lui Jimin nu a oferit niciun comentariu.

Nimic nu a fost confirmat până la momentul scrierii acestui articol, însă ne-am dori tare mult ca acest lucru să fie mai mult decât un zvon! Și, de dragul acestei infromaţii, m-am gândit să menţionez aici doar câteva momente în care Jimin demonstrează că este un adevărat fan al lui Taeyang.

Jimin l-a ales pe Taeyang drept idolul său

Într-un interviu din perioada debutului, Jimin a fost întrebat pe cine admira cel mai mult înainte de a debuta. Răspunsul lui rapid a fost Taeyang, iar colegii săi știau deja că asta va spune.

Jimin, la propriul său debut: “Îl respect pe Taeyang de la BIGBANG. Vreau să stau împreună cu el pe aceeași scenă.”

Chiar cântecul cu care a participat la audiţiile Big Hit a fost al lui Taeyang: „Where U At”

Jimin a învăţat să cânte la pian piesa lui Taeyang, “Wedding Dress”

Jimin a cântat de mai multe ori cunoscuta piesă a lui Taeyang, “Eyes, Nose, Lips”

Şi nu doar „Eyes, Nose, Lips”…

Ca orice fan adevărat, Jimin a şi fost la concertele grupului din care Taeyang face parte, BIG BANG

Între timp, a fost anunţat faptul că Taeyang s-a mutat la agenţia THEBLACKLABEL, asociată companiei YG Entertainment.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.