1 Martie – Ziua Miscarii de Independenta

In Coreea, ziua de 1 martie este sarbatoare nationala pentru ca este Ziua Miscarii de Independenta. Cunoscuta si sub numele de Miscarea Sam-il (3-1) – 삼일 운동, a fost una dintre primele afișari publice ale rezistenței coreene în timpul ocupației Coreei de către Japonia. Numele se referă la un eveniment care a avut loc la data de 1 martie 1919, prin urmare, numele mișcării, literal înseamnă, in limba coreeana, “Miscarea Trei-Unu” (trei = luna a III-a, unu = prima zi din luna – n.r.) sau “Prima Mișcare Martie”. De asemenea, este uneori menționată ca “Demonstratiile Man-se” (Hangul: 만세 운동; Hanja: 萬歲 運動, RR: Manse Undong).

Informatii suplimentare:

Mișcarea Sam-il a venit ca un rezultat al naturii represive de ocupație coloniala sub conducerea militară a Imperiului Japonez ulterior anului 1905, iar “Fourteen Points” (Paisprezece Puncte) a subliniat dreptul național de “autodeterminare”, proclamat de președintele Woodrow Wilson la Conferinta de Pace de la Paris, în ianuarie 1919. După ce au auzit vesti (stiri/informatii – n.r.) din discursul lui Wilson, studenții coreeni, ce studiau în Tokyo, au publicat o declarație in care au cerut libertatea de la regula colonială. Acestui context i s-a adaugat si moartea fostului imparat Kojong, pe 21 ianuarie 1919. Au existat suspiciuni la acea vreme ca ar fi fost otravit, acestea fiind destul de credibile, daca ne gandim la incercarile anterioare, cunoscute sub numele de “coffee plot”.

Evenimente in Coreea:

Pe 1 martie 1919, la ora 2PM, 33 de activiști, care au format nucleul mișcării Sam-il, au fost convocati la Restaurantul Taehwagwan din Seul și au citit “Declarația Coreeana de Independență”, ce a fost întocmită de către istoricul Choe Nam-seon. Activiștii, inițial, au planificat să se adune in Parcul Tapgol din centrul orasului Seul, dar ulterior au ales o locație mai privata de teama că adunarea s-ar putea transforma într-o revoltă. Liderii mișcării au semnat documentul și au trimis o copie Guvernatorului General.

Fragment din proclamatia de independenta:

“Suntem aici sa proclamam independența Coreei și libertatea poporului coreean. Proclamam acest lucru in fata tuturor națiunilor lumii ca mărturie a egalitatii umane. Proclamam acest lucru ca descendenții noștri să se bucure în permanență de dreptul lor inerent la națiune. In masura in care această proclamație provine din istoria noastră de cinci mii de ani, în măsura în care aceasta izvorăște din loialitatea a douăzeci de milioane de oameni, în măsura în care se afirmă dorul nostru pentru promovarea libertatii veșnice, în măsura în care exprimă dorința noastră de a lua parte la reforma globală înrădăcinată în conștiința umană, aceasta este voia solemnă a cerului, marele val al epocii noastre și o să acționeze doar cat este necesar pentru co-existența întregii omeniri. Prin urmare, nici o putere în această lume nu-l poate împiedica sau suprima!”

Liderii miscarii au telefonat apoi la statia de politie centrala pentru a-i informa despre actiunea lor si au fost ulterior arestati.
Înainte de declarația oficială, in Coreea de asemenea au fost difuzate următoarele plângeri cu scopul de a fi auzite de japonezi, prin documente și mass-media:

• Credința că guvernul ar face discriminari când angajeaza coreeni, in comparativ cu japonezii; ei au susținut că sud- coreenii nu au deținut poziții importante în guvern.
• Existența unei diferente in sistemele de educatie oferite persoanelor coreene si japonezilor.
• Japonezii ii dispretuiau si maltratau pe coreeni, in general.
• Oficialii politiei, atât coreeni, cat si japonezi, au fost aroganti.
• Nu a existat nici un tratament special pentru clasa de sus sau savanți.
• Procesele administrative au fost prea complicate și legile au fost făcute prea ample pentru a fi urmate de publicul larg.
• A fost prea mult folosita munca fortata, ce nu a fost dorita de catre public.
• Taxele au fost prea mari și poporul coreean plătea mai mult decât înainte, în timp ce obținea aceeași cantitate de servicii.
• Terenurile au continuat să fie confiscate de către japonezi din motive personale.
• Cadrele didactice coreene din zona rurala au fost forțate să-si paraseasca din locurile de munca, deoarece japonezii au încercat să suprime patrimoniul și invataturile lor.
• Dezvoltarea Coreei a fost pentru beneficiul japonezilor. Ei au argumentat că, în timp ce coreenii au lucrat pentru dezvoltare, nu au cules roadele muncii lor.

Aceste nemultumiri au fost puternic influentate de “Declaratia lui Wilson de autodeterminare”.

In ciuda preocuparilor activistilor, foarte multi oameni s-au adunat in parcul Pagoda pentru a asculta un student pe nume Chung Jae-yong, citind declaratia in public. Ulterior, desi adunarea a fost una calma, politia militara japoneza a incercat sa o suprime. Delegati speciali asociati acestei miscari au citit copii ale proclamatiei de independenta in diferite locuri la ora 14:00 in aceeasi zi.
In timp ce adunarea devenea din ce in ce mai mare, politia japoneza, locala si militara, nu mai putea controla multimea. Prin urmare oficialii japonezi au intrat in panica si au chemat fortele militare si navale sa linisteasca multimea. Cum protestele coreenilor au crescut, suprimarea s-a realizat prin violenta, ducand la masacre si alte atrocitati.
Intr-un exemplu notabil, politia japoneza a adunat toti locutorii satului Jeam-ri intr-o biserica pe care au incuiat-o si au ars-o din temelii. Mai mult decat atat au tras cu armele prin geamurile bisericii pentru a se asigura ca nu va ramane niciun supravietuitor.
Aproximativ 2 000 000 de coreeni au participat in mai mult de 1 500 de demonstratii, iar multi dintre acestia au fost masacrati de politia japoneza. In scrierea lui Par Eunsik „The Bloody History of the Korean Independence Movement” (Istoria sangeroasa a Miscarii de Independenta Coreene, 한국독립운동지혈사) se dau urmatoarele date: 7 509 de morti, 15 849 raniti si 46 303 arestati. In perioada 1 martie si 11 aprilie oficialii japonezi au declarat ca doar 553 de oameni au fost omorati, peste 12 000 arestati, 8 politisti si militari ucisi si 158 raniti. Foarte multi oameni dintre cei arestati au fos dusi in infama inchisoare Seodaemun, unde au fost torturati si omorati fara un proces echitabil.
In 1920 a izbucnit in Manciuria batalia de la Chingshanli intre luptatorii coreeni pentru independenta, exilati si armata japoneza.

Efecte:

Miscarea de 1 martie a fost un impuls catalitic pentru miscarea de independenta a coreenilor. Suprimarea si vanarea activistilor de catre japonezi a avut ca rezultat expatrierea liderilor coreeni in Manciuria, Shanghai si in alte parti ale Chinei, unde si-au continuat activitatea. Aceasta miscare a fost un catalizator pentru creearea Provisional Government of the Republic of Korea in Shanghai in aprilie 1919 si a influentat rezistenta non-violenta din India si multe alte tari. De asemenea, Armata Coreeana de Eliberare a fost creata ulterior si lasata sa functioneze in China de catre Guvernul Nationalist al Chinei. Miscarea a influentat nu numai o mobilizare a activistilor catolici si protestanti, ci si a celor din SUA, China si Rusia.
Guvernul japonez a reactionat la miscarea de 1 martie sporind suprimarea disidentei si numind miscarea „Chosun Manse Violent Public Disorder Incident” (Incidentul de violenta publica). Guvernatorul General Hasegawa Yoshimichi si-a asumat raspunderea pierderii controlului (desi cele mai multe din metodele de suprimare care au dus la revolta au fost puse in aplicare de catre predecesorii sai) si a fost inlocuit de Saito Makoto. Politia militara a fost inlocuita cu forta civila, iar libertatea presei a fost permisa sub numele de „cultural policy” (politica culturala). Multe dintre aceste politici permisive s-au inversat in timpul celui de-al doilea razboi Sino-Japonez si al celui de-al doilea Razboi Mondial. In data de 24 mai 1949, 1 martie a fost desemnat ca sarbatoare nationala in Coreea de Sud.

Reactii internationale: Statele Unite si Coreea

Presedintle Statelor Unite, Woodrow Wilson, mentiona in declaratia sa din ianuarie 1919 (Fourteen Points, Cele paisprezece puncte) ca relatia dintre SUA si Coreea este „o ajustare libera, deschisa si absolut impartiala a tuturor drepturilor coloniale”. Cu toate acestea, asa cum s-a manifestat la Conferinta de Pace de la Paris din 1919, Wilson nu era interesat de relatiile globale de putere.

In aprilie 1919, Departamentul de Stat al SUA a informat ambasadorul Japoniei – „consulatul (din Seul) trebuie sa fie extrem de precaut sa nu incurajeze ideile ca SUA va asista nationalistii coreeni in realizarea planurilor lor si ca nu ar trebui sa faca nimic ce ar putea da de banuit autoritatilor japoneze, iar Guvernul American simpatizeaza cu miscarea nationalistilor coreeni”.

Delegatii:

Japonia a suprimat in mod violent miscarea de 1 martie, iar SUA, dupa cum a mentionat, nu a intervent. In ciuda acestui fapt, au fost alesi reprezentanti pentru a sustine interesele Coreei la Conferinta de Pace din Paris. Dr Rhee (reprezentand Hawaii), Rev. Chan Ho Min (reprezentand Coasta de Cest) si Dr. Henry Han Kyung Chung (reprezentand partea Centrala-Estica) au fost selectati, dar nu au ajuns sa participe la conferinta, din cauza unor probleme cu vizele si posibilitatea ca delegatii nu vor avea voie sa reintre in SUA. O delegatie de coreeni din Japonia, China si Hawaii au reusit sa ajunga la conferinta. Printre delegati se afla si un reprezentant al Korean Provisional Government din Shanghai (Guvernul Coreean Provizoriu), pe nume Kim Kyu-sik. Dupa un efort considerabil, a reusit sa treaca printre membrii delegatiei chineze, cu un pasaport si nume chinezesc, pentru a nu atrage atentia politiei japoneze. Pentru China era cel mai bun moment de a stanjeni Japonia in cadrul forumului international, iar cativa dintre liderii de top ai Chinei la acel moment, printre care si Sun Yat-sen, a sugerat Statelor Unite sa discute despre independenta coreenilor. Mai mult decat atat, nici China nu a putut sa faca ceva pentru Coreea. Cu toate acestea, SUA nu a acordat o atentie semnificativa Chinei, iar delegatiei i-a fost interzisa participarea la conferinta din cauza subiectului, avand in vedere statutul Coreei ca si colonie japoneza. Esecul nationalistilor coreeni de a obtine sprijin prin conferinta de la Paris a anulat posibilitatea unui spijin extern.

Sursa text: www.en.wikipedia.org

Traducere: Han Sarang

1 2 95   3 4  6   8 11

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.