Cho Yong-pil: “Muzica poate conecta cele două Corei”

Cântărețul  veteran Cho Yong-pil, un membru-cheie al trupei de artiști din Coreea de Sud în Pyongyang, a sugerat că muzica poate servi drept instrument pentru cele două Corei de a comunica emoțional.

Grupul de 160 de membri, din care a făcut parte şi cântăreţul, s-a întors acasă miercuri, 4 aprilie, după ce a organizat două concerte în Pyongyang, informează agenţia de ştiri  Yonhap.

“La fel ca titlul concertului, cred că putem comunica emoțional prin muzică”, a declarat Cho marți, 3 aprilie, în timpul unei repetiții pentru un concert comun cu muzicienii din Coreea de Nord intitulat “Noi suntem unul”.

“În ciuda diferențelor de gen și a celor dintre stilurile muzicale nordice și sudice, avem aceeași limbă și împărtășim un sentiment de identitate comună”, a spus el, după cum arată un raport al grupului.

Potrivit Yonhap, în ciuda faptului că suferea de o infecție la nivelul gâtului, Cho a interpretat câteva din hit-urile sale la concertele de marți, inclusiv “Mona Lisa” și “Dear Friend”.

Cântăreţul a mulțumit colegilor săi artiști din Coreea de Sud pentru pregătirea lor în ciuda programului strict. Acesta adăugând că a fost surprins de apariția liderului nord-coreean, Kim Jong-un, la primul concert din seria cu două părți. “Nu știam (Kim a fost prezent) și am fost foarte surprins.”

Cho este cel mai important pop icon din Coreea de Sud, care a vândut peste 10 milioane de albume pe tot parcursul carierei sale. Cantaretul intenționează să înceapă un turneu la nivel național în luna mai pentru a marca cea de-a 50-a aniversare a debutului său.

În 2005, cântăreţul a susţinut un concert solo în Phenian, în fața unei mulțimi de 7000 de spectator, a mai arătat sursa citată. (Corina Stan)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.