1232

TRAGEDIE în lumea sportivă: Choi Suk-hyeon, în vârstă de 22 de ani, s-a sinucis după ce a fost victima agresiunilor repetate ale antrenorilor ei

Choi Suk-hyeon, în vârstă de doar 22 de ani, medaliată cu bronz la categoria juniori la Campionatele Asiatice de triatlon din Taiwan, în 2015, s-a sinucis după ce a îndurat ani întregi de agresiuni fizice și verbale ale antrenorilor ei și după ce a văzut ca plângerile sale repetate sunt ignorate de autoritățile cu competențe în domeniu, informează media internaționale.

Potrivi publicațiilor străine, sportiva a fost găsita moartă în cantonamentul echipei la care era legitimată, din Busan.

Într-un ultim mesaj trimis mamei sale, Choi Suk-hyeon a implorat-o să “dezvăluie păcatele” agresorilor ei. Mărturie chinului prin care trecea stă și jurnalul sportivei. Într-o zi, aceasta a scris: “Am fost bătută atât de violent … încât plâng în fiecare zi”.

În plus, numeroase articole publicate de mass-media din Coreea de Sud susțin ca sportiva a înregistrat violențele fizice suferite. Astfel, într-un material difuzat de canalul YTN poate fi auzit chiar antrenorul sportivei, care-și manifestă furia pentru ca eleva lui a luat în greutate. “Trebuie să eviți să mănânci timp de trei zile!”, afirma bărbatul. Apoi i-a cerut sportivei să-și “încleșteze dinții”, după care se aude zgomotul unei palme.

Potrivit presei sud-coreene, oficialii echipei au forțat-o să mănânce pâine de 200.000 de woni (aproape 150 de euro) drept pedeapsă pentru faptul că nu și-a controlat greutatea și au bătut-o în mod regulat.

Sportiva s-a plâns  Comitetului Olimpic și Sportiv din Coreea de Sud (KSOC) în luna aprilie a acestui an, în speranța deschiderii unei anchete. Totodată, o persoană apropiată sportivei a declarat agenției de presă Yonhap că fata “a căutat ajutor la multe instituții, dar toată lumea a ignorat plângerile ei”. 

De cealaltă parte, KSOC a precizat, într-un comunicat de presă, că a dispus o anchetă în urma plângerii sportivei. Exprimându-și “regretele profunde”, KSOC s-a angajat să ia “măsuri severe” împotriva persoanelor în cauză. Ba chiar a sesizat Parchetul în acest caz. Păcat însă că toate aceste măsuri s-au luat după ce sportiva a recurs la gestul extrem și nu atunci când aceasta a căutat sprijin și ajutor.

Coreea de Sud este o putere sportivă regională care se regăsește in mod constant printre primele zece națiuni cu cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice de vară și de iarnă. Dar într-o societate sud-coreeană extrem de competitivă, a câștiga contează mai mult decât orice, iar în lumea sportului abuzurile fizice și verbale sunt din ce în ce mai frecvente, spun publicațiile străine.

Anul trecut, spre exemplu, sportiva sud-coreeană Shim Suk-hee, dublă medaliată cu aur olimpic la patinaj viteză, l-a acuzat pe fostul ei antrenor de agresiune sexuală și de violență fizică. Tehnicianul a fost condamnat la zece luni de închisoare.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.