bigbang-to-celebrate-15th-debut-anniversary-in-august-k-media-outlet-discusses-comeback-possibility

Va sărbători BIGBANG cea de-a 15-a aniversare de la debutul trupei cu un comeback? Așteptările VIP versus realitatea

Pe 19 august, „Regii K-pop-ului”, așa cum sunt supranumiți membrii trupei BIGBANG, sărbătorește cea de-a 15-a aniversare de la debutul muzical din anul 2006. În urma pauzei de aproximativ cinci ani de la ultima lor lansare, fanii, în special V.I.P. (fandomul BIGBANG, prescurtare ce vine de la expresia “very important person” – lucru ce demonstrează cât de importanți sunt fanii pentu membrii trupei – n.r.), se întreabă dacă evenimentul din acest an va fi însoțit și de o lansare muzicală, după cum scriu cei de la mystarbiz.net.

De altfel, chiar și în cel mai recent articol lansat de site-ul TenAsia s-a discutat despre mult-așteptata revenire a trupei BIGBANG. De când cei patru membri și-au finalizat serviciul militar la sfârșitul anului 2019, iconica trupă K-pop a făcut publice numeroase indicii legate de o posibilă pregătire a revenirii lor, în 2020.

În particular, se poate spune că “ceasul” BIGBANG și V.I.P. s-a oprit acum cinci ani, după ce grupul a lansat al treilea album de studio, „MADE”, în ​​2016. Datorită acestui fapt, întreaga industrie K-pop este în expectativă, anticipând cumva dacă aceștia vor domina din nou industria muzicală, așa cum au făcut-o odată.

În martie 2020, YG Entertainment a anunțat că „BIGBANG intenționează să intensifice pregătirile pentru o nouă revenire în 2020”, fapt ce a fost consolidat prin reînnoirea contractelor membrilor G-Dragon, Taeyang, T.O.P. și Daesung.

                                                          Foto: Instagram BIGBANG

Primul semn al revenirii grupului a fost anunțarea festivalului american de muzică „Coachella”, pe listele căruia s-au aflat și membrii trupei BIGBANG, însă evenimentul a fost anulat pe o perioadă nedeterminată de timp din cauza pandemiei de coronavirus.

În luna noiembrie a aceluiași an, G-Dragon a confirmat că își va lansa albumul solo, dar, din păcate, nici până în prezent nu s-a întâmplat acest lucru, deși fanii așteaptă cu nerăbdare vești în acest sens. După aceea, nu a mai existat nicio știre în acest sens. Din 2020 s-a ajuns, practic, în a doua jumătate a anului 2021 fără să primim vreo actualizare a status-ului BIGBANG de la compania YG Entertainment.

Întrucât grupul va sărbători o zi monumentală pe data de 19 august, V.I.P. așteaptă în continuare indicii legate de mult-așteptata revenire a legendarei trupe K-pop. TenAsia a evidențiat chiar două posibilități, pe baza ultimului lor interviu oferit cu prilejul celei de-a zecea aniversări de la debutul trupei. În primul rând, grupul așteaptă în continuare finalizarea albumului despre care am vorbit și până acum. S-a subliniat faptul că G-Dragon, care este direct implicat în realizarea muzicii grupului, este de părere că „nu va fi lansat (albumul – n.r.) decât dacă acesta ar fi perfect”. De altfel, se pare că artistul ar fi afirmat la un moment dat: „Cred că lansarea unui album este ca soarta”, fapt ce lasă loc de interpretare și nu spune nimic legat de posibile termene.

                                                                                              Foto:  Instagram BIGBANG

A doua posibilitate, ceva mai negativă, susține că „dragostea”, „pasiunea” și ideea de a fi „cool” sunt forțele motrice ale echipei formate din cei 4 artiști de renume mondial.

Taeyang a declarat la un moment dat: „Ne iubim mult (cu sen sul de ținem mult unii la alții – n.r.)”, în timp ce T.O.P. a adăugat: „Membrii BIGBANG sunt plini de„ entuziasm” în ceea ce privește calitatea diferitelor lucruri, nu doar legat de muzică”.

Aici va intra „steagul roșu”, așa cum a spus G-Dragon: „Nu poate exista un BIGBANG care să nu fie cool. Dacă o vei face, trebuie să fii cool până la sfârșit. Vreau să renunț dacă pierd acest lucru”.

Pe de altă parte, în ultimii ani, au apărut numeroase zvonuri și controverse legate de unii dintre membrii săi. Cu toate acestea, V.I.P. nu-și pierde speranța că BIGBANG va avea în continuare o revenire și o reuniune în următorii ani.

Membrii BIGBANG: Unde sunt acum și cu ce se ocupă?

                                                    Foto: BIGBANG Instagram

BIGBANG, care a debutat în 2006, a marcat o etapă imensă în istoria K-pop-ului prin moștenirea, realizările și lansările lor muzicale. De altfel, BIGBANG este considerat un pionier al K-pop-ului, care a lăsat urme semnificative nu numai în industria muzicală internă, ci și pe scena mondială.

În prezent, membrii trupei se concentrează asupra vieții lor personale. G-Dragon, spre exemplu, care a confirmat anul trecut că are în vedere albumul solo despre care v-am vorbit și mai sus, zdruncină continuu lumea publicitară, în special în China. Pe de altă parte, artistul a renunțat în mod neașteptat la un proiect de colaborare cu NIKE, pe care îl avea în derulare împreună cu marca sa de modă, „PEACEMINUSONE”.

                                                                                         Foto: T.O.P Instagram

În ceea ce-l privește pe T.O.P, rapperul postează în mod activ lucrări de artă și picturi pe contul său de Instagram, fapt ce demonstrează dragostea sa nemuritoare pentru artă. La fel ca și el, Taeyang comunică activ cu fanii săi prin intermediul canalelor de socializare.

Daesung continuă să facă muzică încă de la terminarea stagiului său militar. Se pare că Daesung este „D’splay”, bateristul anonim de pe YouTube.

 




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.