dummy

Kim Woo Bin, mărturii emoționante despre drama care l-a vindecat, proiectele sale viitoare, cele mai fericite momente și locul său preferat

Într-un interviu recent acordat Esquire, actorul Kim Woo Bin a vorbit despre viitoarele sale proiecte, a reflectat asupra celor mai fericite momente ale sale și multe alte subiecte extrem de interesante despre îndrăgitul actor.

Kim Woo Bin a afirmat, astfel că filmările pentru filmul „Alien” s-au încheiat anul trecut și a început să discute despre viitoarea sa dramă „Our Blues”, pentru care a terminat recent filmările. Drama, scrisă de Noh Hee Kyung, este descrisă ca fiind într-un format „omnibus”, adică o dramă care este în stilul povestirilor cu episoade independente. Serialul va avea șapte personaje principale, pe fiecare dintre ele urmând să se concentreze câte un episod. El a explicat: „Fiecare personaj are propriul său episod principal. Cu toate astea, fiecare personaj va apărea și în episoadele celorlalte personaje. Cred că va fi un nou tip de dramă”.

El a vorbit și despre prima sa impresie atunci când a citit scenariul, spunând că a fost intrigat de idee. „Când am citit scenariul, era un pic nefamiliar. Au fost destul de multe episoade în care nu am apărut deloc, unele în care apar într-una sau două scene și altele în care am fost personajul principal. Din punctul de vedere al unui actor, când mă uitam la părțile din scenariu în care nu apar, am simțit că mă uit la o dramă complet diferită. Este cu adevărat grozav”.

Personajul său din serial este Jung Joon, căpitanul unei nave. El își descrie personajul ca fiind „cald și luminos”, spunând că s-a simțit vindecat în timp ce îl juca pe Jung Joon. „A fost foarte plăcut să trăiești ca Jung Joon. Când am văzut prima dată scenariul, nu am crezut că seamănă cu mine. Sincer să fiu, chiar m-am gândit: „De ce m-au ales să-l interpretez pe Jung Joon?” Dar, pe măsură ce am petrecut timp ca Jung Joon, el semăna cu adevărat cu aspectul meu la vârsta de 34 de ani, cât am acum. Am crezut că este un personaj complet diferit, dar mi se potrivea bine, așa că a fost interesant și confortabil”.

El a continuat, spunând: „Mulțumită scenariului, m-am vindecat mult. Corpul meu era obosit în timpul filmării, dar mintea mea era cu adevărat fericită. Mi-au plăcut momentele în care l-am interpretat pe Jung Joon”.

În timpul interviului, Kim Woo Bin a fost întrebat dacă au fost întrebări ciudate care i s-au adresat recent. El a recunoscut că, atunci când a fost întrebat despre MBTI-ul (Indicatorul tipului de personalitate Myers-Briggs – o auto-evaluare concepută pentru a identifica tipul de personalitate, punctele forte și preferințele unei persoane – n.r.) său pentru interviul cu Esquire, nu știa de ce oamenii erau curioși în legătură cu asta. Când a fost întrebat despre tipul lui de personalitate, actorul a răspus: „Nu îmi amintesc clar, dar cred că le-am spus oamenilor din companie că am primit ESFJ (Extroverted, Sensing, Feeling, Judging). Dar când am dat din nou testul recent pe Internet, am primit INTP (Introverted, Intuitive, Thinking, and Prospecting). Niciuna dintre trăsături nu se suprapun șisunt complet opuse. Mă întreb dacă este diferit de fiecare dată când îl iau. Dar de fiecare dată dacă citesc caracteristicile, cred că este corect. Nici eu nu sunt sigur”.

Când a reflectat asupra amintirilor care i-au impactat viața, el a recunoscut că cel mai fericit moment petrecut recent s-a petrecut chiar mai devreme, în ziua ziua acordării interviului, când a mâncat tteokbokki (prăjituri de orez picante). Ulterior, actorul s-a cufundat în amintiri  pentru a detalia momentele pe care și le va aminti chiar și peste 10 ani dea cum încolo.

„Oh, sunt atât de multe [amintiri – n.r.]”, enumerând câteva exemple precum: „Prima zi în ultimii 5 ani când am vizitat un platou de filmare, ziua în care m-am întors sănătos la Blue Dragon Film Awards și am salutat atât de mulți oameni, întâlnirea cu fanii, momentul în care mi-am întâlnit fanii după mult timp, momentul în care se bate din palme”.

După ce a reflectat asupra acestor amintiri, Kim Woo Bin a fost întrebat ce își va spune el peste 20 de ani, iar răspunsul a venit de la sine, simplu și firesc, așa cum sunt, de altfel, toate răspunsurile acestui om, atât de încercat în viață: „De trec 20 de ani… voi avea 54 de ani. <<Nu-ți face griji pentru lucrurile inutile și bucură-te de viață!>> Am citit undeva că, atunci când a fost întrebată, o persoană în vârstă a spus: „Cel mai regretabil lucru din viața mea a fost să-mi petrec timpul îngrijorându-mă pentru lucruri inutile”. Deci, cel mai regretabil lucru a fost să-ți petrec timpul îngrijorându-te pentru lucruri care nu s-au întâmplat încă. Nu am de gând să fac asta. Să nu ne facem griji pentru lucrurile care nu s-au întâmplat încă. Aceste cuvinte continuă să îmi treacă prin minte. Cel mai potrivit ar fi să-mi fac griji atunci când va veni momentul, dar sunt momente în care gândurile mi-o iau înainte. Așa că sunt stresat…”.

Când a terminat interviul, Woo Bin a mărturisit că locul lui preferat în care îi place să-și petreacă timpul este casa sa. „Nu ar fi casa mea (locul meu preferat – n.r.)? Este un loc în care las doar lucrurile mele preferate”.  Actorul a continuat, spunând: „Sunt cel mai fericit când mă odihnesc acasă”.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.