image-24

”Connection: Romania – Korea Exchange Exhibition”, în perioada 17 – 21 mai la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara

O expoziție deosebită în care sunt cuprinse mai multe lucrări ale unor artiști români, dar și din Coreea de Sud, se va putea vedea în această perioadă la Timișoara.

Muzeul Naţional de Artă din Timişoara (MNArT) vernisează, miercuri,17 mai, expoziţia temporară româno-coreeană ”Connection: Romania – Korea Exchange Exhibition”, care oferă publicului, până duminică, oportunitatea de a vedea o selecţie de lucrări contemporane şi tradiţionale de grafică şi pictură, conform unui comunicat MNArT, transmis de Agerpres.

Foto: Agerpres

În anul 2023, în care orașul Timişoara a fost desemnat Capitală Europeană a Culturii, expoziţia reprezintă un prilej deosebit pentru ca MNArT să-şi prezinte moştenirea culturală şi să promoveze dialogul intercultural.

Schimburile culturale între artişti au intermediat relaţiile diplomatice dintre naţiuni, iar evenimentul devine o punte între două culturi care, la bază, împărtăşesc valori comune, transmite MNArT.

Alături de peste 150 de artişti coreeni, între care se regăsesc Kwon Song Nyeo, Kim Mi Jin, Kim Sun, Kim Tae Eun, Park Jeong Hui, Back Young Seon, Lee Wi Suk, Jang Jung Sim şi Choi Gill Soon, vor expune artiştii români Maria Bana, Virginia Baz Baroiu, Dorel-Cristian Deliu, Victor Gingiu, Diana Harja, Adriana Ilin Tomici, Hedy M-Kiss, Dana Miclăuş-Mercea, Lia Popescu, Doina Reghiş Ionescu şi Adrian Marius Sabău.

Foto: Muzeul Naţional de Artă din Timişoara (MNArT)

De fapt, această expoziţie propune un spaţiu în care numeroşi artişti coreeni şi români participă la un schimb de experienţă şi idei, accentuând astfel dialogul prin artă, dincolo de graniţele naţionale.

MNArT consideră că alăturarea celor două ţări şi culturi diferite – coreeană şi românească – facilitează crearea unui spaţiu artistic incluziv şi colaborativ.

Expoziţia este organizată de Korea Modern Emotional Forum în colaborare cu MNArT şi oferă şansa unui schimb cultural bogat şi divers, aducând în prim plan lucrări ale unor artişti din România şi Coreea de Sud.

Trebuie menționat faptul că expoziţia poate fi vizitată în “Galeria L” a Muzeului Naţional de Artă Timişoara, în perioada 17 – 21 mai, între orele 13,00 şi 21,00.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.