Untitled

Taecyeon de la 2PM Won și Ji An sunt inumani în moduri diferite, în posterele pentru viitoarea dramă cu vampiri „My Heart Is Beating”

Următoarea dramă KBS2 „My Heart Is Beating” (traducere literală) a lansat săptămâna aceasta noi postere, relatează soompi.com.

„My Heart Is Beating” este nouă dramă romantică de tip fantezie, cu Taecyeon din 2PM în rolul lui Seon Woo Hyul, care este jumătate om și jumătate vampir. Deși își dorește cu disperare să devină om, acesta și-a pierdut șansa din cauza unei zile fatidice din urmă cu 100 de ani. În cele din urmă, el ajunge să se mute împreună cu Joo In Hae (Won Ji An), o femeie cu sânge rece, căreia îi lipsește umanitatea, în ciuda faptului că este pe deplin umană.

Afișele recent lansate înfățișează postere atrăgătoare ale lui Seon Woo Hyul și Joo In Hae. Imaginile sunt cu atât mai incitante cu cât doar buzele și linia gâtului lor sunt surprinse în postere, împreună cu mâna ce pare amenințătoare a lui Seon Woo Hyul pentru că nu ne dăm seama ce intenție are legată de Joo In Hae.

Cum spuneam și ceva mai sus, Taecyeon îl interpretează pe Seon Woo Hyul, un vampir care nu a putut deveni om din cauza unei zile fatidice. Cu unghiile ascuțite și colți la fel de ascuțiți, Seon Woo Hyul înfățișează un vampir sexy în timp ce își descheie cămașa neagră.

Afișul în care apare Seol Woo Hyun transmite următorul mesaj: „Inima mea nu a bătut niciodată, nici măcar o dată pentru că nu am fost niciodată om”, surprinzând dorința lui de a deveni om pentru a experimenta dragostea care-i înfiripă inima.

Won Ji An va juca rolul lui Joo In Hae, o femeie cu sânge rece, fără un gram de căldură în ea.

În posterul interpretat de personajul său, Joo In Hae este îmbrăcată în roșu, creând o atmosferă profundă și misterioasă cu aspectul ei captivant. Mâna vampirului Seol Woo Hyun se înfășoară în jurul gâtului ei, făcându-i pe spectatori curioși să afle ce înseamnă asta.

În plus, pe afișul ei apare următorul mesaj: „Amintiți-vă de mine după sângele meu”, stârnind și mai multă așteptare în ceea ce privește relația dintre cele două personaje.

„My Heart Is Beating” va avea premiera pe 26 iunie. Între timp, vedeți un scurt teaser mai jos!




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.