image-7

Kim Woo-bin și Suzy se reunesc în viitoarea drama a scriitoarei Kim Eun-sook

Actorii Kim Woo-bin și Bae Suzy au fost aleși ca protagoniști ai unei noi comedii romantice, creată de scenarista celebră Kim Eun-sook, cunoscută pentru că a scris poveștile serialelor de succes recente „Mr. Sunshine” și „The Glory”, dar și “Descendants of the Sun” (2016) și “Goblin” (2016-2017).


Hwa&Dam Pictures, compania locală de producție a acestei drame, a confirmat că ambii actori și-au asigurat rolurile în serialul intitulat provizoriu „Everything Shall Come True”, care urmează să fie lansat anul viitor.

S-a dezvăluit deja că va fi o comedie romantică dar și un strop fantastică, ce se va desfășura pe parcursul a 12 episoade. Ea va urmări povestea lui Ga-young (interpretată de Suzy), o femeie indiferentă, cu dificultăți în a-și exprima emoțiile și a unui geniu- duh captiv într-o lampă. Când Ga-young îl eliberează pe geniu, ei ajung să fie implicați într-o serie de evenimente neașteptate și ea primește, în schimb, dreptul să formuleze trei dorințe.

Serialul va fi realizat de regizorul Lee Byeong-heon, care a condus anterior filmul de succes „Extreme Job” (2019) și serialul comedie romantică din 2019 „Be Melodramatic”.

“Cea mai bună comedie romantică și fantasy necesită o poveste captivantă, imagini uimitoare (*o distribuție superbă) și actorie excepțională. Acest serial are totul”, a spus un reprezentat la companiei de producție într-un comunicat preluat de KoreaTimes. „Povestea mai presus de imaginație a scriitoarei Kim Eun-sook, flerul vizual pe care îl va aduce regizorul Lee Byeong-heon cu imaginația sa plină de umor și chimia fantastică dintre Kim Woo-bin și Bae Suzy vor reuși să creeze un nou tip de serial fantezie rom-com. “

Foto: SBS Star

Cu această veste trebuie să remarcăm faptul că aceasta va fi prima dată când cei doi actori se vor reuni pentru a juca într-un nou serial, la o distanță de 7 ani de la rolurile lor ca protagoniști în serialul de dragoste „Uncontrollably Fond” în 2016.

Alegerea celor doi actori nu este întâmplătoare și aș spune că scriitoarea a țintit foarte bine când le-a făcut propunerea celor doi. Kim Woo-bin și-a început cariera ca model de podium în 2008 și a trecut la actorie în 2011 când a jucat în mini-seria „White Christmas”. A devenit celebru prin rolul său din serialul SBS de succes „The Heirs” ,atunci când i-a avut alături pe actorii de top Lee Min-ho și Park Shin-hye. De-a lungul timpului a jucat în mai multe seriale și filme TV, inclusiv în serialul de dragoste pentru adolescenți „School 2013” ​​și în filmul de acțiune criminal „Master”.

După ce a fost diagnosticat cu cancer în anul 2017, el a luat o pauză, dar a revenit cu forțe noi și succes cu drama emoționantă „Our Blues” în 2022. De asemenea, a jucat în recenta serie originală de la Netflix „Black Knight”.

Despre Suzy se știe faptul că a debutat ca membră a grupului de fete K-pop Miss A în 2010. S-a aventurat să joace un rol principal în serialul pentru adolescenți „Dream High” în anul 2011. De atunci, a jucat rolul principal în diverse filme și seriale TV, inclusiv seria de acțiune, „Ashfall” (2019) și serialul de dragoste, „Start-Up” (2020).

În prezent, Suzy lucrează la viitorul serial de dragoste realizat de Netflix „Doona!” bazat pe popularul webcomic cu același nume.

Trebuie să mărturisesc că eu sunt foarte încântată că cei doi au acceptat și îi vom vedea din nou împreună. Chiar cred că pasiunea lor și chimia pe care am văzut-o atunci când au jucat în „Uncontrollably Fond” va reuși să aducă un suflu nou și poate chiar succesul acestei drame. Abia așteptăm și alte detalii despre ea.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.