So-Ji-Sub

So Ji Sub se întoarce pe micul ecran cu o nouă dramă, după o pauză de doi ani

Pe 22 februarie, agenția lui So Ji Sub a confirmat că actorul va apărea în viitoarea dramă MBC “Terius Behind Me” (titlu literal). “So Ji Sub a decis să apară în noua dramă MBC “Terius Behind Me”, ce va fi difuzată miercurea și joia. Programul filmărilor nu a fost încă stabilit”, a declarat un purtător de cuvânt al agenției care-l reprezintă pe So Ji Sub, citat de site-ul soompi.com.

“Terius Behind Me” va fi regizată de directorul de producție (PD) Sang Hoon, care a lucrat anterior la dramele de succes “To You Beautiful” și “Jang Bori is Here”, și scrisă de Oh Ji Young, scenaristul dramei romanice “Shopping Regele Louie”, difuzată cu doia ani în urmă tot de canalul MBC.

Apariția lui So Ji Sub în drama “Terius Behind Me” va marca, practic, primul său rol pe micul ecran după o pauză de doi ani. Cel mai recent rol al său a fost cel al lui Kim Young-Ho, un antrenor de fitness personal foarte controversat, rol jucat în drama KBS 2TV “Oh My Venus” (noiembrie 2015-ianuarie 2016).

În ceea ce privesc aparițiile sale pe marele ecran, actorul a putut fi urmarit în pelicula “Battleship Island (군함도) din 2017, unde i-a dat viață lui Choi Chil-Sung, luptătorul de top din Kyungsung (numele vechi al Seulului – n.r.). Acțiunea acestui film se petrece în timpul epocii coloniale japoneze, când aproximativ 400 de persoane de origine coreeneă care au fost forțate să exploateze cărbunele pe insula Battleship, încearcă să scape. Printre acestea se afla și Choi Chil-Sung (So Ji Sub).

Carismaticul actor va apărea, de asemenea, în filmul “Be with You/ I’m On My Way To Meet You” (titlu literal) – 지금 만나러 갑니다. Pelicula va avea premiera în cinematografele din Coreea pe 14 martie, fiind distribuită de Lotte Entertainment.

Filmul este așteptat cu mari emoții de fanii actorului datorită subiectului și a distribuției alese de regizorul Lee Jang-Hoon.

În film, So Ji Sub joacă rolul lui Woo-Jin, un bărbat care are singur grijă de fiul său, Ji-Ho (Kim Ji-Hwan),  după ce soția sa, Soo-A (Son Ye-Jin) a murit. Înainte de a părăsi această lume, Soo-A i-a promis soțului său că se va întoarce într-o zi ploioasă, un an mai târziu. Soo-A într-adevăr apare un an mai târziu, însă nu își mai amintește nimic. Cum vor decurge lucrurile vom afla și noi după ce vom urmari această poveste emoționantă de dragoste și familie.

Întorcându-ne însă la drama “Terius Behind Me”, este de așteptat ca aceasta să fie lansată la sfârșitul lunii august sau, cel tîrziu, la începutul lunii septembrie. (한사랑)




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.