south-korea-6569556_960_720

Coreea de Sud a dat startul primei etape de relaxare: 75% din populație e deja vaccinată

În Coreea de Sud a intrat, astăzi, în vigoare prima din cele trei etape ale planului de renunţare graduală la restricţiile antiepidemice, în condiţiile în care peste 75% din populaţie este vaccinată complet împotriva COVID-19, relatează agenţiile Reuters şi Yonhap, preluate de Agerpres.

Noile reguli, printre care se numără și introducerea de paşapoarte de vaccinare pentru accesul în incinte cu grad mare de risc precum săli de sport, saune şi baruri, se înscriu în planul guvernului ca societatea să “trăiască cu COVID-19” şi să revină treptată la normalitatea de dinainte de pandemie.

Prima etapă de relaxare a restricţiilor va dura o lună, urmând ca eliminarea lor totală să se producă până în februarie.

“Calea de revenire spre viaţa de zi cu zi, spre care facem primul pas astăzi, este o cale pe care nu am fost niciodată”, a spus ministrul sănătăţii, Kwon Deok-cheol, în cadrul unei reuniuni a agenţiilor cu responsabilităţi în combatarea epidemiei de COVID-19.

El le-a cerut oamenilor să poarte în continuare măşti, să aerisească cu regularitate încăperile şi să se testeze dacă apar simptome de infectare, atrăgând atenţia că se menţin îngrijorările legate de o potenţială reapariţie a infectărilor din cauza unor factori de risc precum persoanele nevaccinate, scăderea imunităţii celor vaccinaţi şi reuniunile de sfârşit de ani.

Coreea de Sud, care nu s-a aflat niciodată în lockdown, se confruntă cu un al patrulea val de infectări începând din iulie, când guvernul a impus reguli mai aspre în privinţa întrunirilor şi a distanţării fizice.

Printre modificările în vigoare de luni se numără renunţarea la scurtarea programului restaurantelor şi cafenelelor, precum şi permisiunea ca evenimentele sportive în aer liber să se desfăşoare cu 50% din capacitatea arenelor.

La concerte şi spectacole muzicale pot asista până la 100 de persoane, indiferent de statutul lor de vaccinare.

Totuşi, accesul în incinte cu risc ridicat precum baruri, cluburi de noapte, săli de sport, saune, baruri de karaoke se va face doar cu dovada de vaccinare sau cu un test negativ la coronavirus nu mai vechi de 48 de ore.

Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Son Young-rae, numărul de cazuri noi de infectare s-ar putea dubla sau chiar tripla în următoarele săptămâni.

Sistemul medical a fost proiectat să facă faţă la până la 5.000 de cazuri noi pe zi, însă, dacă numărul se va apropia de 10.000, guvernul va opri procesul de relaxare şi va lua măsuri de urgenţă, a precizat Son.

Coreea de Sud a raportat duminică 1.686 de cazuri noi de infectare, ce ridică la 366.386 bilanţul general, din care 2.858 de decese, mai arată sursa citată.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.