dummy

Trupa ATEEZ a anunțat datele oficiale pentru turneul mondial din 2022

Iată că lucrurile încep încet încet să se întoarcă la normal și pot să zic că eu abia așteptam să vină acest moment. Trebuie să vă dau o veste care sigur îi va bucura foarte mult pe fanii internaționali. Trupa kpop ATEEZ  a anunțat, de curând, viitorul turneul mondial numit “The Fellowship: Beginning of the End”. Mai exact acum avem lista completă a orașelor și datele exacte ale concertelor.

Turneul băieților de la ATEEZ va avea prima oprire la Seul pe data de 7 ianuarie 2022 (pentru ca toți fanii să se poată bucura de performanțe, concertul se va desfășura pe parcursul a 3 zile) apoi turneul va continua cu performanțe în 5 orașe din Statele Unite respectiv Chicago, Atlanta, Newark, Dallas și Los Angeles. Apoi turneul lor va continua și cu opriri în 6 orașe din Europa: Amsterdam, Londra, Paris, Berlin, Varșovia și Madrid, potrivit Soompi.

Posterul oficial cu datele exacte ale concertelor arată în acest fel.

Anterior, trupa ATEEZ  făcea marele anunț privitor la un viitor turneu mondial care va avea loc în 2022.

Pe 14 noiembrie, după concertul lor online „ATEEZ XR Show [FEVER: eXtended edition]”,  membrii ATEEZ a anunțat încă o surpriză pentru fani, lansarea turneului lor mondial din 2022, „The Fellowship: Beginning of the End”.

Trebuie să vă spun că turneul mondial anterior al trupei ATEEZ, „The Fellowship: Map the Treasure”, a fost întrerupt în 2020 din cauza izbucnirii pandemiei de COVID-19. Prin urmare concertele  au fost suspendate. 

Pentru acest nou turneu grupul a lansat și un videoclip teaser pe care vă invit să îl vedeți  și voi acum.

Vă aduc aminte de ATEEZ a revenit în luna septembrie cu cel de-al șaptelea lor mini-album, „ZERO: FEVER Part 3” având două piese de titlu, „Deja Vu” și „Eternal Sunshine”.

Mă bucur tare mult că membrii își doresc să se reîntâlnească cu fanii lor și le doresc un turneu mondial fără peripeții și plin de momente memorabile.




There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.